• Alexandra Mircea: Cred că recomandările medicilor au fost făcute cu un scop. Sunt foarte multe conspirații și prefer să nu le ascult. Ne pierdem timpul
  • Alexandra Mircea: Încerc prin aceste canale de comunicare,  TikTok și prin Instagram să fiu cât mai aproape de pacienții mei
  • Alexandra Mircea, despre mesajul transmis pacienților pe rețelelor sociale: Mă ajută foarte mult și mă ajută prin faptul că par mai umană. Din păcate, oamenii au o reticență față de medici

Alexandra Mircea, medic stomatolog, este programată sâmbătă la vaccinare. A povestit, joi, la „Ochii pe mine”, cât de important este pentru un medic începutul campaniei de vaccinare, dar și care care este procedura de urmat pentru a te afla pe o astfel de listă.

O discuție despre siguranța pacienților în vremea Covid-19, dar și despre sănătatea pacienților care, de teama virusului, ajung din ce în ce mai rar la stomatolog.

Sunt foarte optimistă și abia aștept să mă duc să mă vaccinez. Am sunat acum 2 zile să mă programez, au fost foarte drăguți cei de la call-center. Înțeleg că vaccinul este disponibil pentru multă lume din linia întâi, cum numesc ei. Există o platformă online în care te poți înscrie și poți solicita vaccinul online”, a spus Alexandra Mircea, la „Ochii pe mine”.

Recomandări

CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE
AMENINȚĂRI DIN 2013
CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?

Am auzit multă lume că se înscrie la vaccin, am sunat și au fost foarte draguți oamenii, deși sunasem la DSP Prahova, mi-au căutat un loc în București. M-au programat pentru vaccin și pentru rapel. (…)Ei sunt foarte drăguți și prin prisma faptului că te lasă să optezi unde vrei să te vaccinezi. Eu încă am buletinul în Prahova și poate că ar fi trebuit să mă duc acolo să mă vaccinez, așa, cumva, dar ei mi-au facilitat vaccinarea în oricare centru am considerat eu că este mai aproape de mine,  de clinică și am putut opta la telefon”, a mai spus Alexandra Mircea.

Medicul stomatolog este de părere că, dacă vaccinarea s-ar face și la clinici private, mai multe persoane ar putea fi imunizate.

Știu în momentul ăsta oameni care, nefiind, cadre medicale nu au acces la vaccin și cred că ar dori să se vaccineze”, a spus Alexandra Mircea, la „Ochii pe mine”.

Alexandra Mircea afirmă că are o responsabilitate și față de pacienți să se vaccineze, pentru a-i proteja.

„Mi se pare că avem ca medici o mare responsabilitate. Am simțit că am o responsabilitate mare și față de părinții mei. Nu am fost să-i văd de Crăciun, am făcut separat sărbătorile ca să-i protejez. Îmi doresc ca toată lumea să conștientizeze că este doar spre binele nostru și să reușim să ajungem la un normal cât mai repede”, a spus medicul stomatolog.

Despre prioritizarea vaccinării

Cred că este bine sa începem cu cadrele medicale sau cadrele medicale care sunt în contact cu pacienții. Mi se pare ca si grupele de risc, atât boli asociate, cât și oameni care sunt în grupa de risc ca și vârstă ar fi bine să-i vaccinăm mai repede”, a afirmat Alexandra Mircea.

Alexandra Mircea: Am încercat să fac cât mai cunoscută ideea că noi ne testăm săptămânal la clinică, luăm toate măsurile de care este nevoie ca să fie toată lumea în siguranță și să-i ajut pe oameni să nu-și lase problemele dentare neglijate. Am observat că sunt mulți care nu au fost deloc anul 2020 la stomatolog pentru că nu au avut când sau pentru că nu au avut încredere.

Invitata lui Vlad Craioveanu a spus că încearcă prin diverse canale de comunicare – TikTok și Instagram – să fie cât mai aproape de pacienții săi.

Am postat și legat de testarea săptămânală pe care o facem în clinică. A fost un pic mai mască perioada asta. Sunt pacienți care nu ne-au văzut până acum, pe noi, ca oameni fără mască. Noi apărem camuflați din cap până-n picioare și oamenii sunt foarte drăguți că au încredere în niște oameni foarte mascați”, a spus ea.