Alexandru Rafila: „Îmi doresc ca românii să poată avea din nou încredere în sistemul de sănătate”

Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, sustine o conferinta de presa avand ca tema evolutia numarului cazurilor de COVID in Romania, in Bucuresti, luni, 1 august 2022. Ministerul Sanatatii a anuntat 5202 cazuri de COVID in ultimele 24 de ore si 263 de persoane internate la ATI. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Îmi doresc foarte mult să puteţi avea din nou încredere în sistemul de sănătate” , spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în mesajul de final de an.

„Încheiem anul 2022 în sectorul de sănătate după ce am trecut la începutul acestui an de partea cea mai dificilă a pandemiei şi am reuşit să o ţinem sub control, am reuşit să facem în aşa fel încât să ţinem spitalele deschise şi lucrul poate cel puţin la fel de important este legat de faptul că investiţiile pe care trebuie să le facem prin PNRR se află pe drumul cel bun” , transmite ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila îşi doreşte, la final de 2022, ca în anul care vine să fie concretizate toate aceste investiţii: „îmi doresc foarte mult să puteţi avea din nou încredere în sistemul de sănătate prin ceea ce facem noi, la Ministerul Sănătăţii sau la instituţiile subordonate Ministerului Sănătăţii, prin ceea ce fac profesioniştii din sistemul de sănătate şi cred că trebuie să fim solidari şi trebuie să fim responsabili de acelaşi timp. Vă mulţumesc tuturor care aţi avut încredere şi care mi-aţi dat sprijinul, vă mulţumesc şi celor care nu aţi făcut acest lucru, dar sper ca în viitor să aveţi argumente ca să puteţi să o faceţi, şi mulţumesc tuturor colegilor din Guvern şi din actuala coaliţie care au făcut posibil acest progres în domeniul sanitar” .

În mesajul ministrului se mai spune că sunt aspecte dificile în sănătate care trenează de ani de zile şi nu se pot rezolva peste noapte: „vă promit că, împreună cu toţi colegii mei, vom face în aşa fel încât progresul să fie evident în anul ce vine şi să vă regăsiţi încrederea în sistemul de sănătate din România. Vă mulţumesc, vă urez tuturor un an nou fericit, să trecem cu bine de această criză, iar sănătatea cu siguranţă este unul dintre lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le păstrăm sau să o redobândim atunci când suntem bolnavi” .

Exit mobile version