Alexandru Rogobete nu va aviza Ordonanţa de Urgenţă fără excepţii pentru sistemul de sănătate: „Gărzile nu pot fi acoperite pentru că resursa umană este insuficientă”

- Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu va aviza Ordonanţa de Urgenţă dacă aceasta reduce cu 10% cheltuielile din sistemul sanitar, avertizând că ar genera o criză fără precedent.
- Rogobete: Gărzile nu pot fi acoperite pentru că resursa umană este insuficientă.
- Proiectul Guvernului prevede tăieri similare pentru administraţia centrală și locală, dar ministrul cere ca sănătatea să fie exceptată de la aceste reduceri.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că nu va aviza Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului dacă aceasta va include reducerea cu 10% a cheltuielilor din sistemul sanitar, subliniind importanţa strategică şi caracterul critic al sănătăţii publice.
„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scăderea pauşală în sistemul de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent. Sistemul de sănătate are anumite particularităţi: este un sistem de urgenţă, este un sistem critic. În plus, deficitul de personal, medici, asistente, îngrijitoare, chimici, biochimici, este arhiconoscut. Gărzile nu pot fi acoperite pentru că resursa umană este insuficientă, iar tariful de gardă pe care îl plătim în 2026 este calculat la nivelul anului 2017”, a explicat Rogobete.
Ministrul a adăugat: „Ţinând cont de toate aceste particularităţi şi de importanţa strategică şi de siguranţa naţională a sistemului de sănătate, eu nu am cum să fiu de acord cu această reducere pauşală şi cu tăierea veniturilor personalului medical cu 10%. Ceva sigur este că eu nu voi aviza ordonanţa de urgenţă decât dacă sistemul de sănătate este exceptat de la tăiere cu 10%”.
Proiectul de lege al Ministerului Dezvoltării prevede o scădere cu 10% a cheltuielilor de personal din administraţia publică centrală şi reducerea posturilor ocupate la autorităţile locale, măsuri care ar urma să intre rapid în vigoare prin ordonanţă de urgenţă, conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.