• Numărul europenilor care se infectează crește constant în fiecare săptămână
  • Polonia și-a transformat cel mai mare stadion într-un spital de urgență.
  • Numărul pacienților cu Covid-19 din Belgia și Marea Britanie s-a dublat în două săptămâni

Un al doilea val de îmbolnăviri grave lovește însă din nou Europa, după cum reiese din noile date publicate joi, care arată clar că pandemia este încă periculoasă și că respectarea măsurilor de control în următoarele câteva săptămâni va fi esențială în prevenirea unei situații critice în spitale pentru a doua oară în acest an, conform unei analize publicată de New York Times.

Numărul pacienților COVID din spitalele de pe continent este încă mai mic de jumătate din vârful atins în martie și aprilie, dar crește constant în fiecare săptămână, potrivit datelor Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor. În cea mai mare parte a Europei – inclusiv în țări mari, precum Franța, Italia, Polonia și Spania – există acum mai multe spitalizări cu Covid-19 decât în Statele Unite.

Bruno Ciancio, șeful departamentului de supraveghere a bolilor din cadrul Centrului, s-a declarat îngrijorat de faptul că unele dintre cele mai afectate țări afectate acum – inclusiv Republica Cehă, Polonia și Bulgaria – nu au fost la fel de afectate în timpul primăverii și este posibil să nu-și fi extins capacitatea spitalicească sau unitățile de terapie intensivă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Rata spitalizărilor este un indiciu cheie al severității pandemiei. Dar numărul noilor infectări depinde foarte mult de capacitatea de testare a fiecărei țări, iar persoanele grav bolnave ajung în spital, indiferent dacă au fost testate pentru virus sau nu.

Spitalele se pregătesc acum pentru un aflux de pacienți cu Covid-19, într-o vreme în care numărul paturilor este deja redus și capacitatea secțiilor de terapie intensivă va fi foarte solicitată în timpul sezonului gripei.

Testările s-au extins în întreaga Europă, focarele putând fi identificate mai devreme

În Polonia, cel mai mare stadion al țării a fost transformat într-un spital temporar, asigurând un spațiu de îngrijire pentru 500 de pacienți. Spitalele din Franța, în special din zona Parisului, au început să amâne operațiile care nu sunt urgente, în timp ce altele au chemat înapoi personalul aflat în concediu. Mai mult de o cincime din paturile de terapie intensivă din Spania sunt ocupate de pacienți cu Covid-19, iar în Madrid, acest procent este de aproape de 40 %.

Și în Republica Cehă medicii sunt îngrijorați de deficitul de personal.

În unele regiuni, aproximativ 10% din personalul medical este fie deja infectat, fie în carantină„, a declarat Petr Smejkal, șeful departamentului de boli infecțioase și epidemiologie de la Institutul de Medicină Clinică și Experimentală din Praga. Dl Smejkal a spus că țara sa se confruntă și cu un deficit de personal specializat, cele mai multe asistente medicale nefiind instruite să opereze ventilatoare.

Există speranța că nicăieri nu va mai exista un număr de morți cum au avut în această primăvară Bergamo, New Yorkul și Madridul. Acum este mai bine înțeles modul de răspândire a virusului, iar tratamentele s-au îmbunătățit, oferind oamenilor bolnavi o șansă mai bună de supraviețuire. Testările s-au extins în întreaga Europă, focarele putând fi identificate mai devreme, atunci când sunt mai ușor de controlat.

Nu se știe însă cât de reușite vor fi aceste măsuri de control și în ce măsură rezistența politică și epuizarea colectivă față de noile restricții vor îngreuna ținerea sub control a răspândirii virusului pentru a doua oară.