Anthony Fauci, greu de demis. De ce nu poate fi concediat de Donald Trump

  • Washington Post: Donald Trump nu îl poate concedia pe Anthnoy Fauci
  • Disensiunile dintre Donald Trump şi Amthony Fauci s-au accentuat în ultimele luni
  • Fauci vrea restricţii mai dure, Trump spune că nu are rost

Iată o promisiune de campanie pe care Donald Trump nu şi-o va putea ţine dacă va câştiga alegerile. La unul dintre ultimele mitinguri de campanie, preşedintele i-a lăsat să înţeleagă pe alegători că îl va concedia pe Anthony Fauci, directorul institului de boli infecţioase din Statele Unite.

Numai că oricât i-ar displăcea lui Trump recomandările lui Fauci, care vrea restricţii mai mari pentru americani, doctorul este angajat federal şi nu poate fi demis pe linie politică.

Sau cel puţin nu imediat, scrie Washington Post. Fauci ar putea fi demis din postul pe care îl ocupă din 1984 numai dacă ar fi contestat de unul dintre şefii lui, cum ar fi cel al Institului Naţional de Sănătate sau secretarul american de stat pentru Sănătate. Or asta e puţin probabil, dat fiind faptul că este considerat o autoritate în medicină.

Chiar şi dacă s-ar întâmpla asta, Fauci poate să facă apel şi să înceapă un proces. Aşa că Trump nu va scăpa aşa repede de el.