• Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila spune că se gândeşte „foarte serios” la o reglementare potrivit căreia antibiotocele să nu mai fie eliberate nici cu rețeă simplă.
  • România se situează pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice, cu peste 25 de doze administrate zilnic la 1.000 de locuitori.
  • Declarațiile ministrului au fost făcute într-o conferință de presă luna aceasta.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila susține că se gândeşte „foarte serios” la o reglementare potrivit căreia antibioticele să nu mai poată fi eliberate „eventual nici măcar pe bază de reţetă simplă”.

„Prescrierea de antibiotice trebuie să fie potrivită cu boala, în sensul că antibiotice de rezervă nu trebuie prescrise ca antibiotice de primă intenţie. (…) Eliberarea antibioticelor din farmacie trebuie făcută strict pe reţetă. Ne gândim foarte serios să reglementăm astfel încât antibioticele să nu mai poată să fi eventual eliberate nici măcar pe bază de reţetă simplă. Chiar dacă nu sunt compensate să aibă un regim de eliberare care să le facă mai greu accesibile publicului”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă desfăşurată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește consumul de antibiotice, arată datele Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. În 2021, consumul de antibiotice în țara noastră a fost de 25 de doze administrate zilnic la 1.000 de locuitori.

Recomandări

SONDA PARKER ATINGE SOARELE
MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SECRETE DESPRE UNIVERS
CE NU POȚI VIZITA ÎN 2025?
CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Citește și:

VIDEO. Noul album Metallica va putea fi ascultat la cinema. Când va fi lansat

VIDEO. Pink primește trofeul „Icon” la premiile muzicale iHeartRadio 2023

Un brand permite clienților să stabilească prețurile: „O lovitură pentru capitalismul modei”