• Consumul de tutun cauzează, anual, peste 36.600 de decese.
  • Potrivit studiilor, 14,6% dintre copiii cu vârste între 13 ani şi 15 ani au declarat că au fumat, iar 8,2% că au folosit ţigarete electronice în ultimele 30 de zile.
  • Specialiştii au redactat o strategie, a cărui obiectiv principal este reducerea consumului de tutun la sub 5% din populaţia cu vârste cuprinse între 13 ani şi 15 ani.

Potrivit studiilor, 14,6% dintre copiii cu vârste între 13 ani şi 15 ani au declarat că au fumat, iar 8,2% că au folosit ţigarete electronice în ultimele 30 de zile. Acest obicei ar putea crește riscul de a fi internat în spital cu Covid-19, potrivit unui studiu.

Studiul, care a oferit date observaționale și genetice privind fumatul și Covid-19, pentru a consolida baza de dovezi, contrazice cercetările publicate la începutul pandemiei, care spun că fumatul ar putea contribui la protejarea împotriva virusului. Acestea au fost, ulterior, retrase după ce s-a descoperit că unii dintre autorii lucrării aveau legături financiare cu industria tutunului.

COVID-19 a provocat peste 40.000 de decese, în România, într-un singur an, iar consumul de tutun cauzează, anual, peste 36.600 de decese, arată membrii Iniţiativei 2035 Fără Tutun şi ai organizaţiei Salvaţi Copiii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Este o situaţie îngrijorătoare pentru specialişti, care au redactat o strategie. Obiectivul principal este reducerea consumului de tutun la sub 5% din tinerii cu vârste cuprinse între 13 ani şi 15 ani.

În septembrie 2016, societatea civilă, medicală şi academică a României a adus, în atenţia factorilor de decizie, prima strategie naţională integrată de reducere a consumului de tutun, „2035 – Prima generaţie fără tutun din România”. În prezent, iniţiativa este susţinută de peste 350 de organizaţii neguvernamentale.

Printre altele, specialiştii au atras atenţia că Planul Naţional de Combatere a Cancerului nu conţine nici măcar una dintre măsurile recomandate de Planul European de Luptă Împotriva Cancerului în ceea ce priveşte combaterea consumului de tutun.