• Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că autorităţile austriece au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Austria, în contextul pandemiei de COVID-19.
  • Vor intra în vigoare din 10 februarie, ora 00.00 şi se vor aplica până la data de 28 februarie 2021.

Astfel, toate persoanele care călătoresc în Austria trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul austriac, rezultatul negativ al unui test de tip PCR sau antigen pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, făcut cu maximum 72 de ore anterior sosirii.

Dacă testul pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (PCR sau antigen) nu poate fi prezentat la intrare, acesta trebuie efectuat în cel mult 24 de ore de la data intrării pe teritoriul Republicii Austria.

Documentul care atestă efectuarea testului trebuie să conţină: numele şi prenumele persoanei testate, data naşterii, data şi ora prelevării probelor, rezultatul testului (pozitiv sau negativ), semnătura persoanei care a efectuat testul, ştampila instituţiei de testare sau codul de bare, respectiv codul QR.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

MAE precizează că măsurile adoptate anterior rămân în vigoare, respectiv obligativitatea înregistrării online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC” şi efectuarea unei perioade de carantină de 10 zile.

Perioada de carantină poate fi suspendată după prezentarea rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a cincea zi de la intrarea în Republica Austria.

MAE aminteşte că documentul denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC” este disponibil aici.

Călătorii trebuie să prezinte confirmarea înregistrării online, în format electronic sau tipărit

În situaţia în care nu este posibilă înregistrarea online, în mod excepţional, se poate opta pentru completarea formularului tipizat şi semnat olograf.

Totodată, MAE aminteşte că tranzitul este permis în regim permanent, fără oprire (înnoptare) pe teritoriul Republicii Austria, fără aplicarea măsurii de carantină/izolare sau test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dacă deplasarea spre statul de destinaţie este justificată credibil.

Autorităţile pot solicita prezentarea unor documente care să asigure intrarea în statul de destinaţie: acte de domiciliu, rezidenţă, drept de şedere, contract de muncă sau orice altă dovadă a necesităţii intrării, de exemplu adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.