Autoritățile din Ecuador, în alertă. Sute de nave de pescuit chinezești devastează celebra rezervație marină Galapagos

- Sute de vase de pescuit chinezești au ajuns lângă Insulele Galapagos.
- Flota devastează, prin metode foarte agresive, celebra rezervație marină.
- „Suntem în stare de alertă, efectuăm operațiuni de supraveghere și patrulare”, a spus ministrul Apărării din Ecuador, Oswaldo Jarrin.
- Galapagos este inclusă de UNESCO pe lista monumentelor aflate în pericol.
Ecuadorul a intrat în stare de alertă, după ce a descoperit o flotă uriașă de nave de pescuit chinezești, lângă Insulele Galapagos, arhipelag care a inspirat teoria evoluției lui Charles Darwin, scrie The Guardian.
„Mărimea și agresivitatea acestor nave reprezintă o amenințare majoră pentru speciile marine aflate în Insulele Galapagos”, a semnalat Yolanda Kakabadse, fost ministru al Mediului din Ecuador. Ar fi vorba de circa 260 de nave de pescuit, majoritatea având steagurile Chinei.
Profesorul Andrew Kakabadse și fostul primar al capitalei Quito, Roque Sevilla, cei care vor fi responsabili de elaborarea unei „strategii de protecție”, spun că acum se fac eforturi diplomatice pentru a-i determina pe chinezi să-și retragă flota imensă: “Pescuitul necontrolat chiar la marginea zonei protejate strică eforturile Ecuadorului de a proteja viața marină în Galapagos”, spune Sevilla.
Navele de pescuit chinezești vin în fiecare an în apele Insulelor Galapagos. În 1978, acestea au fost incluse de UNESCO pe lista monumentelor aflate în pericol. Flota de acum este cea mai mare din ultimii ani.
Galapagos are una dintre cele mai mari concentrații de specii de rechini din lume, inclusiv rechinul-balenă și rechinul-ciocan, aflate pe cale de dispariție.
Insulele Galapagos sunt renumite pentru plantele lor unice și pentru viața sălbatică. UNESCO descrie arhipelagul – vizitat în fiecare an de un sfert de milion de turiști – ca un „muzeu viu și o vitrină a evoluției”.
- „Nu va mai rămâne nimic din ei”: Trump amenință din nou Iranul după ce s-a întâlnit cu membrii echipei de securitate națională
- Președintele Taiwanului cere Administrației Trump să continue livrările de armament către insulă, în ciuda avertismentelor Chinei. Xi Jinping a avertizat că Taiwanul poate duce la un război China-SUA
- Atac cu dronă la centrala nucleară Barakah din Emiratele Arabe Unite. Oficialii EAU nu au acuzat oficial Iranul, în timp ce Trump și Netanyahu se pregătesc de reluarea bombardamentelor
- Cea mai bună anecdotă din ultimii șapte milioane de ani
- Netanyahu discută astăzi cu Trump despre războiul din Iran, după Summit-ul cu Xi Jinping: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu”