• Există o strategie de vaccinare, dar încă nu avem un cadru legal pentru mai multe acțiuni strategice.
  • De campania de vaccinare vor fi responsabile prefecturile, centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei şi DSP-urile.
  • Bolnavii cronici se află printre cei nemulțumiți de modul în care experţii au organizat prioritizarea vaccinării.
  • Cei din sistemul de învăţământ apar pe listă abia în etapa a doua.


Avem strategie de vaccinare. Însă avem nevoie și de un cadru legal pentru mai multe acţiuni strategice. Este nevoie de o lege care va stabili cum se fac recrutările celor care vor face vaccinarea şi cum vor fi ei plătiţi.

Dar și de o lege care va stabili clar cum vor fi despăgubiţi cei care sunt vaccinaţi şi au posibile reacţii adverse.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare: „În strategia de vaccinare am prevăzut elaborarea unui mecanism de protecţie a persoanelor care, în anumite cazuri, ar putea, invitabil, să dezvolte nişte reacţii adverse majore. Sunt date pe care în momentul de faţă le analizăm cu grupurile de experţi”.

De campania de vaccinare vor fi responsabile prefecturile, centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei şi DSP-urile, care, sunt demult depăşite de anchetele epidemiologice.

Flavius Cioca, director DSP Timiș: În principiu, personalul care face anchete epidemiologice nu va fi implicat în vaccinare, iar anumite momente, dacă vorbim de colegii care ţin de medicina şcolară, vom vedea în ce direcţie e important să îi alocăm”.

Bolnavii cronici se află printre cei nemulțumiți de modul în care experţii au organizat prioritizarea vaccinării.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Cezar Irimia, bolnav cronic, reprezentant APCR: „Suntem de acord ca în etapa 1 toate cadrele medicale, medicii să fie vaccinaţi şi în aceeaşi etapă, concomitent să fim şi noi pacienţii cronici vaccinaţi. Altfel împrăştierea acestui virus va fi în continuare făcută de Pacienţii care se infectează foare uşor, adică pacienţii cronici”.

Cei din sistemul de învăţământ apar pe listă abia în etapa a doua. Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, este de părere că profesorii trebuie vaccinați odată cu cei din sistemul sanitar.

„Eu cred că este puţin hazardat să ne gândim că cadrele didactice ar putea fi în valul doi. Am spus şi susţin ideea că dacă vom da drumul la şcoli în luna ianuarie cadrele didactice, alături de cele medicale vor trebui să aibă prioritate la vaccinare”, a spus Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi.