Avertisment OMS: Lumea a intrat într-o „fază nouă și periculoasă”. S-a atins un record de noi infectări zilnice la nivel mondial

Tedros Adhanom, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă online că „lumea a intrat întrat într-o fază nouă şi periculoasă. Mulţi oameni s-au săturat să stea acasă. Ţările sunt dornice să îşi redeschidă instituţiile şi să reînvie economia.”

„Coronavirusul continuă să se răspândească rapid şi încă este fatal. Oamenii continuă să fie expuşi riscurilor”, a declarat Tedros Adhanom, în contextul în care OMS a identificat 150.000 de noi cazuri joi. Aceste date doboară recordurile zilnice înregistrate până acum, de la începutul pandemiei de COVID-19.

Aproape jumătate din noile cazuri au fost înregistrate pe continentul american. Evoluţia răspândirii infecţiei cu noul coronavirus ia o turnură alarmantă în ultima perioadă şi în Africa, Asia de Sud şi Orientul Mijlociu.

„Lansăm un apel de vigilenţă extremă către toate statele şi toţi oamenii”, a adăugat şeful OMS.

Exit mobile version