• Decesul pacientului a venit la două luni de la intervenția chirurgicală.
  • Acesta a fost prima persoană care a primit o inimă de porc modificată genetic.
  • Inițial, operația era reușită.

Bărbatul care a primit inima modificată genetic a unui porc s-a stins din viață. Acesta a murit la două luni după operaţie, potrivit unui spital american citat de BBC. În ianuarie, David Bennett devenea prima persoană din lume care primea o inimă modificată genetic de la un porc.

La trei zile după procedura experimentală care a durat mai multe ore, bărbatul se simţea bine, conform medicilor de la Universitatea din Maryland, cei care au efectuat transplantul. David Bennett se lupta cu o boală cardiacă ce se afla în faza terminală și, deși șansele păreau să fie de partea sa, pacientul a decedat ieri, pe data de 8 martie, la vârsta de 57 de ani.

Medicii de la Centrul Medical al Universității din Maryland au efectuat intervenția chirurgicală în urma unei dispense speciale ce a venit din partea autorității de reglementare medicală din SUA. Prin intermediul dispensei, medicii au fost înștiințați că bărbatul urma să își piardă viața, deoarece nu ar putea suporta un transplant uman.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Bărbatul a fost ținut în viață cu ajutorul aparatelor înainte de operație

Înaine de a fi operat, bărbatul a putut fi ținut în viață, timp de șase săptămâni, cu ajutorul unui aparat la care a fost conectat. „S-a dovedit a fi un pacient curajos și nobil care a luptat până la capăt„, a spus chirurgul Bartley Griffith, cel care a efectuat transplantul.

Declarațiile au fost făcute prin intermediul spitalului. „Suntem recunoscători pentru fiecare moment inovator, fiecare vis nebunesc, fiecare noapte nedormită care a dus la acest efort istoric”, a spus băiatul pacientului.

Dr. Griffith a mărturisit că intervenția chirurgicală ar aduce lumea „cu un pas mai aproape de rezolvarea crizei lipsei de organe„, deoarece, în fiecare zi, doar în State, 17 persoane mor din cauza listei de așteptare pe care se află.