Bilanţ coronavirus, 18 mai. 513 cazuri noi şi 11 decese în ultimele 24 ore

virus

virus

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 760 cu 25 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 117 persoane, cu 4 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 117 pacienţi internaţi la ATI, 107 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 60 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până astăzi, 65.636 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 17.05.2022 (10:00) – 18.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 11 decese (7 bărbaţi şi 4 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 11 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

Din totalul de 11 pacienţi decedaţi, 6 au fost nevaccinaţi şi 5 vaccinaţi. 4 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat aveau vârsta cuprinsă între 70-79 de ani şi 1 avea vârsta peste 80 de ani.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.406 teste RT-PCR (2.944 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.462 la cerere) şi 13.695 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.068.818 teste RT-PCR şi 9.937.887 teste rapide antigenice.

Exit mobile version