• Aproape 500 de noi cazuri de Covid şi 6 decese la pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii.
  • În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 491 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 303 mai mult faţă de ziua anterioară. 74 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
  • Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 50 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 533, cu 14 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 76 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 76 pacienţi internaţi la ATI, 61 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 34 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 3 mai puţin decât în ziua anterioară.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Până marţi, 65.684 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 6 decese (4 bărbaţi şi două femei), dintre care un deces raportat anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 6 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 3 la categoria 70-79 de ani şi două la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Din totalul de 6 pacienţi decedaţi, 5 au fost nevaccinaţi şi unul vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta peste 80 de ani.