• În ultimele 24 de ore au fost înregistrate sub 600 de cazuri noi de infectare cu coronavirus din peste 5.300 de teste, iar 9 pacienţi au murit.
  • În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 590 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 140 mai puţin faţă de ziua anterioară. 68 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
  • Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 78 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate sub 600 de cazuri noi de infectare cu coronavirus din peste 5.300 de teste, iar 9 pacienţi au murit.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 947 cu 84 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 169 persoane, cu 2 mai puţin faţă de ziua anterioară. Dintre cei 169 pacienţi internaţi la ATI, 152 sunt nevaccinaţi.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Din totalul pacienţilor internaţi, 59 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 6 mai puţin decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.

Până astăzi, 65.560 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 06.05.2022 (10:00) – 07.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 9 decese (8 bărbaţi şi 1 femeie), dintre care 3 decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 9 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

Din totalul de 9 pacienţi decedaţi, 8 au fost nevaccinaţi şi 1 vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.313 teste RT-PCR (2.528 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.785 la cerere) şi 11.352 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.018.523 teste RT-PCR şi 9.808.768 teste rapide antigenice.