- În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.924 teste RT-PCR.
- De asemenea, la ATI sunt internate 123 persoane, cu una mai puţin faţă de ziua anterioară.
- Dintre cele 13 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.174 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 251 mai puţine faţă de ziua anterioară. 224 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 68 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.322 cu 23 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 123 persoane, cu una mai puţin faţă de ziua anterioară. Din cei 123 pacienţi internaţi la ATI, 111 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 110 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu cinci mai puţini faţă de ziua anterioară şi niciunul la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până joio, 67.016 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 13 decese (9 bărbaţi şi 4 femei), dintre care 3 decese raportate anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 13 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Dintre cei 13 pacienţi decedaţi, 3 erau vaccinaţi şi 12 prezentau comorbidităţi.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.924 teste RT-PCR (1.918 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.006 la cerere) şi 13.409 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.505.674 teste RT-PCR şi 11.588.457 teste rapide antigenice.