• Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 69 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
  • Dintre cele 6 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 70-79 ani şi 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
  • Dintre cei 6 pacienţi decedaţi, 3 erau vaccinaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 981 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 844 mai puţine faţă de ziua anterioară. 207 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 69 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.246 cu 43 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 178 persoane, cu 2 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 178 pacienţi internaţi la ATI, 155 sunt nevaccinaţi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Din totalul pacienţilor internaţi, 286 sunt minori, 283 fiind internaţi în secţii, cu 8 mai mulţi faţă de ziua anterioară şi 3 la ATI, cu 1 mai mult faţă de ziua anterioară

Până astăzi, 66.772 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 03.09.2022 (10:00) – 04.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (4 bărbaţi şi 2 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă. Dintre cele 6 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 70-79 ani şi 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi. Dintre cei 6 pacienţi decedaţi, 3 erau vaccinaţi.