• Din totalul pacienţilor internaţi, 56 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 13 mai puţin decât în ziua anterioară.
  • Până sâmbătă, 65.606 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.
  • În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 7 decese (3 bărbaţi şi 4 femei), dintre care un deces raportat anterior intervalului de referinţă.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 520 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 68 mai puţin faţă de ziua anterioară. 78 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 50 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 803, cu 72 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 138 persoane, cu 12 mai puţin faţă de ziua anterioară. Dintre cei 138 pacienţi internaţi la ATI, 128 sunt nevaccinaţi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Din totalul pacienţilor internaţi, 56 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 13 mai puţin decât în ziua anterioară.

Până sâmbătă, 65.606 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 7 decese (3 bărbaţi şi 4 femei), dintre care un deces raportat anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 7 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, două la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi unul la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

Din totalul de 7 pacienţi decedaţi, 5 au fost nevaccinaţi şi 2 vaccinaţi. Unul dintre pacienţii vaccinaţi care a decedat avea vârsta cuprinsă între 30-39 de ani şi unul avea vârsta cuprinsă între 60-69 de ani.