• Bolile cardiovasculare sunt o problemă serioasă de sănătate în România
  • În lume înregistrăm anual 17 milioane de decese  cauzate de boli de inimă
  • Pe 4 mai este Ziua Naţională a Inimii
  • Bilanţul anual al morţilor va creşte în 2030 până la aproximativ 24 milioane, potrivit OMS

Bolile cardiovasculare sunt o problemă serioasă de sănătate în România. Dintr-un număr de 250.000 de decese înregistrate în România anual, aproximativ 60% sunt cauzate de o boală cardiovasculară. Acest număr îngrijorător ne plasează pe locul 4 în Europa, după Rusia, Bulgaria şi Ungaria.

Bogdan Popescu este Președintele Societății Române de Cardiologie. El spune că în ultimii 10 ani, România a făcut progrese, însă nu suficiente.

„S-au dezvoltat foarte mult metodele de tratament prin cateterism cardiac care progresiv au înclocuit o parte dintre procedurile chirurgicale clasice. Suntem departe de potențialul pe care l-am putea atinge. E clar că e nevoie de o finanțare adecvată pentru ceea ce este ucigașul numărul unu în România”, a spus Bogdan Popescu.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Iulia Kulcsar este medic primar cardiolog. Ea spune că evenimentele cardiovasculare nu apar doar la grupa de vârstă de peste 60 de ani, ci și la cei mai tineri. Iar printre factorii de risc se numără fumatul, obezitatea, sedentarismul și stresul.

„Elementele care ar trebui să alerteze orice persoană ar fi modul în care reacționează la efortul fizic obișnuit. Dacă constată apariția unor dureri care nu au fost precedate de o mișcare greșită, când are loc o modificare a obiceiurilor alimentare. Brusc are tendința de a bea mai multă apă, de a consuma dulce”, a spus Iulia Kulcsar.