• O asociație din Spania a deschis mai multe procese împotriva statului.
  • Lidiei Bayona Gomez era asistentă și suferea de cancer.
  • Boala a fost descoperită prea târziu și femeia a murit în august pe masa de operație.

Pandemia a anulat peste 28 de milioane de operații în toată lumea. Cel puțin 30 la sută dintre persoanele afectate suferă de cancer, dar statisticile îngrozesc dacă te gândești câți oameni au tumori încă nedescoperite. O asociație din Spania a deschis mai multe procese împotriva statului pentru astfel de cazuri.

„Familiile care au bolnavi de cancer pe care nu i-a văzut nimeni de luni de zile denunță faptul ca pandemia de Covid i-a șters de pe lista priorităților. În primăvară nu se făceau operații, nu se ofereau consultații decât prin telefon, de teama infectării cu SARS-CoV-2 și toate simptomele erau asociate cu Covid-19. Cel mai tragic caz este al Lidiei Bayona Gomez, care, culmea, era asistentă și suferea de cancer. Cele douș tumori au fost descoperite prea tarziu și femeia a murit în august pe masa de operație, iar sora ei a dat spitalul în judecată”, a transmis Felix Damian, corespondentul Aleph News la Madrid.

Va fi o avalanșă de plângeri

„Nu se cunoaște numărul exact al proceselor deschise până acum, dar sunt multe asociații ale pacienților care au deschis acțiunile în ultimele două luni. O singură asociație gestionează 50 de cazuri de presupusă neglijență medicală, dar se prevede o avalanșă de plângeri. Asta nu înseamnă că vor ajunge și la condamnări. În urmă cu o lună, Parchetul spaniol a solicitat Tribunalului Suprem să nu ancheteze plângeri pe numele membrilor Guvernului pentru criza provocată de pandemie”, a mai precizat Felix Damian.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Aproape 9 milioane de spanioli au asigurare privata de sanatate si intr-adevar spitalele private asigura 3 operatii din 10. În timpul acestei pandemii, spitalele private au preluat 25 de mii de pacienti si au internat asigurat terapia intensiva pentru 2.000 de oameni”, a conchis corespondentul Aleph News la Madrid.