- Centrul american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) spune că bunicii complet vaccinați își pot îmbrățișa din nou nepoții
- CDC a lansat luni primul ghid pentru persoanele care sunt vaccinate complet
- Persoanele complet vaccinate pot vizita membrii familiei nevaccinați, iar singura condiție este ca nimeni dintre cei care nu sunt imunizați să nu fie în categoria de risc
Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din America a emis primele sale ghiduri cu privire la tipurile de activități pe care oamenii care au fost complet vaccinați împotriva COVID-19 le pot face în siguranță, scrie Business Insider.
Ghidurile, publicate luni, permit organizarea de mese festive la care pot participa persoanele complet vaccinate. Oamenii se pot îmbrățișa și nu mai sunt nevoiți să păstreze distanța socială sau să poarte masca atunci când socializează cu persoanele apropiate, chiar dacă acestea din urmă nu sunt vaccinate. Singura condiție este ca niciunul dintre cei care nu sunt imunizați să nu fie în categoria de risc.
Noile recomandări ale CDC subliniază faptul că o persoană nu este considerată „complet imunizată” după prima doză de vaccin.
Pentru persoanele care au primit ambele doze de vaccin de la Moderna sau Pfizer, este nevoie de aproximativ două săptămâni după rapel pentru a fi considerate „complet vaccinate”, în timp ce pentru noul vaccin administrat într-o singură doză – Johnson & Johnson -, imunizarea este considerată „completă” la două săptămâni după prima injecție, conform CDC.