- Campania de vaccinare pentru Covid-19 ar putea începe la jumătatea lui decembrie
- 600.000 de români vor fi vaccinați cu prima tranșă de vaccin pe care o vom primi
- Ca să te vaccinezi, te poți programa online sau la medicul de familie
Vaccinul anti Covid-19 este din ce în ce mai aproape şi de România. Medicul Valeriu Gheorghiţă, de la Spitalul Militar, va conduce campania de vaccinare din România, iar armata va juca un rol cheie, Institutul Cantacuzino fiind principalul centru de stocare al vaccinului. Alte şase spitale militare din ţară vor fi centre regionale pentru vaccinare.
Pe marginea acestui subiect Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, a declarat că ne putem aștepta la 1.2 milioane de doze de vaccin. Prioritari vor fi cei aflați în grupele de risc.
„Dacă aprobările sunt finalizate în decembrie, spre finalul lunii decembrie sau începutul lui ianurie este foarte posibil să avem primele doze de vaccin, care vor fi distrubuite în tranșe egale din punct de vedere al procentului de populatie din fiecare țară. Ca valoare absolută, pot să vă spun că vom vorbi de circa 1,2 milioane de doze, care ne asigură vaccinarea unui număr de 600.000 de persoane, deoarece vorbim de doua doze”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Vaccinul va fi oferit cu prioritate celor care sunt cadre medicale, ei fiind cei care au cel mai mare risc de infectare.
„Ca prioritizare, vom vorbi de lucrătorii din domeniul sănătăţii, atât din public cât şi din cel privat şi lucrătorii din domeniul asistenţei sociale. În a doua etapă vorbim de persoanele vulnerabile, vârstince, peste 65 de de ani şi personae cu boli cronice. Şi în aceeaşi categorie, pe acelaşi nivel de prioritate sunt persoanele care deservesc acitvităţile esenţiale din infrastructura critică şi în ultima etapă este cea care vizează populaţia generală”, a mai spus acesta.
Programările pentru vaccinare vor putea fi făcute prin mai multe metode.
„Va exista o platformă unică în care vor fi introduse toate aceste date sub trei modalități: programare electronică, telefonică și prin medicul de familie. Evident că datele vor fi culese de la nivel bazal, de la nivelul rețelei de medicină de familie, dar pacientul, fiecare persoană în sine poate să se programeze telefonic sau să intre în platfoma electronică care va fi gata în perioada următoare și va fi activată în momentul în care bineînțeles vom avea un vaccin și vom ajunge în etapa respectivă adresată acelei categorii populaționale”
Prețurile dozelor de vaccin variază. Cel de la Oxford Astra Zeneca pornește de la 2 euro, vaccinul Pfizer/BionTech este 19.95 dolari doza, iar vaccinul Moderna are un preț de plecare de 25 de dolari până la la 37 de dolari. Comisia Europeană a creat un acord cu Moderna, comandând 80 de milioane de doze de vaccin, cu un preț negociabil.