• Vaccinul anti HPV ar fi trebuit să fie administrat în România încă din 2008
  • Anual, 2.000 de femei își pierd viața în România din cauza cancerului de col uterin
  • Vaccinul anti HPV este asigurat gratuit fetelor până în vârsta între 11 și 14 ani
  • După eșecul campaniei din 2008 – 2009 dozele de vaccin au expirat și au fost aruncate
  • Ana s-a vaccinat la vârsta de 37 de ani şi urmează să-i vaccineze şi cei doi băieţi
  • Vaccinul se administrează în două doze până la 18 ani şi în trei doze după 18 ani

Este săptămâna europeană a imunizării. Potrivit OMS, cinci vieți sunt salvate în fiecare minut în întreaga lume datorită vaccinării. Însă, sistemul de sănătate din România a pierdut 10 ani în cursa pentru vaccinarea anti HPV.

Prima campanie de vaccinare ratată a fost în 2008-2009. Atunci nu am știut să le explicăm părinților de ce este importantă vaccinarea copiilor și dozele de vaccin au rămas în depozit. Asta, până când un milion de doze nefolosite au ajuns chiar la gunoi.

„Din acel moment Ministerul Sănătății practic a considerat că a pierdut bătălia cu vaccinarea anti HPV, motiv pentru care a și renunțat la a mai cumpăra vaccin prin programul național, practic România a rămas pradă acelui număr mare de decese”, a spus Gindrovel Dumitra, președintele Grupului Național de Vaccinologie.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Campaniile au continuat și în anii următori, dar fără succes. În anul 2013 Societatea Națională a Medicilor de Familie a strâns peste 6.000 de cereri de la părinți, care au rămas fără răspuns, pentru că, la vremea aceea, nu aveam serul.

Abia în 2020 s-a făcut vaccinarea fetelor pentru care părinții au făcut cereri în 2017 – 2018. Între timp, aproximativ 2.000 de femei au murit în fiecare an din cauza cancerului de col uterin. Vaccinarea HPV este gratuită pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani și se solicită medicului de familie. Pentru vârste mai mari, vaccinul se cumpără din farmacii și costă 650 de lei.

„Astăzi, abia-abia suntem la începutul acestei vaccinări în condițiile în care alte țări, după 12 ani de vaccinare, deja se discută despre eradicarea acestui virus. Acest vaccin nu este un vaccin ieftin, este un vaccin scump, sigur că este mult mai ieftin decât cheltuielile care includ tot ce înseamnă îngrijirea acestor pacienți dacă apuca să facă boala”, susține Sandra Alexiu, medic de familie.

În unele țări europene sunt vaccinați și băieții

În alte state europene, vaccinarea începe chiar de la 9 ani, iar alte țări precum Suedia, Norvegia, Germania sau Italia au extins vaccinarea și la băieți.

Ana Măiţă este președintele Asociației Mame pentru Mame. A desfăşurat mai multe campanii de informare despre vaccinarea HPV prin intermediul organizaţiei pe care o conduce. Chiar dacă este mama a doi băieţi, nu a stat pe gânduri, când a fost vorba să cumpere vaccinul pentru imunizarea lor.

„Vreau în acelaşi timp ca ei să poată să-şi protejeze şi partenerele de infecţia cu papilomavirusul uman. Se comandă în farmacie, sunt unele farmacii care îl au pur şi simplu pe stoc şi atunci da, este bine să îţi cumperi toate dozele, să le păstrezi la frigider, să iei legătura cu medicul tău de familie pentru că el le administrează”, a spus Ana Măiță.