• Epidemiologul Octavian Jurma afirmă că tulpina Delta a coronavirusului se află deja în circulaţie comunitară în România.
  • Jurma spune varianta Delta este în creştere exponenţială chiar dacă tulpina Alpha (britanică) se află în scădere accelerată.
  • Epidemiologul susține că varianta Delta este mai gravă pentru tineri.

Epidemiologul Octavian Jurma a transmis că tulpina Delta (indiană) a coronavirusului se află deja în circulaţie comunitară în România şi în creştere exponenţială, deși tulpina Alpha (britanică) se află în scădere accelerată.

„Nu doar ca tuplina Delta (indiană) a fost confirmata oficial în România încă din luna aprilie 2021, dar se află deja în circulaţie comunitară şi în creştere exponenţială chiar dacă tulpina Alpha (britanică) se află în scădere accelerată. Aşa cum se vede din graficul de mai jos ponderea variantei Delta sa în totalul variantelor VOC (variante care produc îngrijorare) creşte rapid. Astfel numărul total de infectări cu tulpina Delta a ajuns să fie de 2x mai mare decât tulpina Gamma (braziliană) deşi este în circulaţie de 2x mai puţin timp”, afirmă Octavian Jurma, într-o postare pe Facebook.

Jurma: „Tulpina Delta va deveni dominată cel târziu în luna septembrie”

„La rata curentă de creştere tulpina Delta (indiană) va câştiga competiţia cu varianta Gamma (braziliană) şi va deveni dominată cel târziu în luna septembrie, dar mai probabil la finalul lunii august. Este o ipoteză confirmată şi de Germania unde tulpina indiană reprezintă acum doar 6% din cazuri, dar institul Robert Koch avertizeaza că va deveni dominantă cel tarziu în toamnă. În SUA situaţia este similară, acolo tulpina Delta a crescut de la o pondere de 6% la una de 10% într-o săptămână”, explică Jurma.

Recomandări

IT IS TARIFF-YING
SUA ÎN DISCUȚII LA DAMASC
PSD IESE DIN COALIȚIE
CHINA SE ÎNTRECE ÎN MĂRIME
GUVERNUL SUA- ÎN SHUTDOWN?
CE FILME VEZI DE CRĂCIUN?

Cum se manifestă tulpina Delta la tineri

Octavian Jurma a mai spus că tulpina Delta este deja dominantă în Moscova şi este un pericol mai mare decât varianta britanică pe care o înlocuieşte. Epidemiologul e de părere că tulpina indiană este mai periculoasă pentru adulţii care au deja imunitate naturală sau vaccinală superficială, dar şi pentru tinerii nevaccinaţi din zona 18-24 de ani.

„Tabloul clinic este de asemenea uşor diferit la tineri decât până acum. ‘Răcelile’ de care se plâng tot mai multi tineri pot fi de fapt infecţii cu tulpina Delta, care la tineri evoluează cu dureri de cap, dureri de gât, rinoree (curge nasul) şi febra. Simptomele clasice persistă, dar pierderea mirosului nu mai este aşa comună. Tinerii pot confunda uşor o răceală cu infecţia cu Delta şi astfel vor participa la evenimente sociale şi răspândi boala, mai ales dacă nu sunt vaccinaţi. Subliniez asta pentru că am auzit deja stiri că, după renunţarea la mască, la noi în ţară a crescut numărul de răceli sezoniere, dar că nu e cazul să ne îngrijorăm. În aceasta perioadă orice răceala trebuie tratată ca infecţie COVID-19 şi testata de preferinţă cu RT-PCR”, consideră Octavian Jurma.