• Nouă dintre pacienții transferați la alte spitale din București după incendiul de la „Matei Balș” sunt în stare gravă.
  • La Spitalul Universitar de Urgență „Elias” din București au fost transferați 6 pacienți.
  • La Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București sunt 3 pacienți în stare stabilă.

Nouă dintre pacienții transferați la alte spitale din București după incendiul de la Institutul Național „Matei Balș” sunt în stare gravă, unii dintre ei în Terapie Intensivă, a transmis, marți, Ministerul Sănătății.

La Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București au fost transferați 11 pacienți, aceștia fiind în stare stabilă, staționară.

La Spitalul Universitar de Urgență din București sunt doi pacienți în stare stabilă, un pacient intubat (ATI), în stare gravă și un pacient în stare foarte gravă, resuscitat, ventilat, intubat.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La Spitalul Universitar de Urgență „Elias” din București au fost transferați 6 pacienți. Dintre ei, patru sunt în stare stabilă, unul este în stare gravă, instabilă. Un pacient a fost externat luni.

La Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București au fost duși, după incendiul de vineri, șase pacienți. Dintre ei, doi sunt internați în ATI, unul fiind în stare gravă, iar patru pacienți sunt în stare stabilă.

La Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București sunt 3 pacienți în stare stabilă.

La Spitalul Militar Central din București sunt patru pacienți, dintre care doi în secția ATI, ambii în stare gravă, intubați, iar la ROL2 au fost duși doi pacienți în stare stabilă, dintre care unul a fost externat luni, iar celălalt va fi externat marți.

La Spitalul „Witting” din București au fost duși doi pacienți în stare stabilă, iar unul pacient a fost externat luni.

La Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București au fost transferați patru pacienți, dintre care doi pacienți în stare staționară și doi pacienți în secția ATI (un pacient stabil, neintubat și un pacient intubat, în stare gravă);

La Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București au fost transferați trei pacienți în stare stabilă, iar la Spitalul Monza din București alți trei pacienți în stare stabilă.

Şapte persoane au murit în urma incendiului de la Institutul Naţional Matei Balş.