• Studiul MilkCorona a fost realizat de Institutul de Agrochimie şi Produse Alimentare din Valencia, împreună cu Spitalul Clinic Universitar din oraș
  • Cercetătorii vor să vadă acum dacă anticorpii transmişi prin laptele matern pot neutraliza coronavirusul după alăptare
  • Medicii spanioli au comparat efectul vaccinurilor Pfizer, Moderna şi AstraZeneca asupra laptelui matern

Medicii din Valencia, Spania, au realizat primele comparaţii privind efectele a trei vaccinuri asupra laptelui matern: Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.

Studiul MilkCorona a fost realizat de Institutul de Agrochimie şi Produse Alimentare din Valencia, împreună cu Spitalul Clinic Universitar din oraş.

Medicii spanioli au comparat efectul vaccinurilor Pfizer, Moderna şi AstraZeneca asupra laptelui matern şi nu au găsit resturi de virus în niciuna dintre probele analizate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În baza celor peste 400 de probe, femeile vaccinate cu Moderna au cel mai ridicat nivel de anticorpi în lapte după prima şi a două doză.

Serul de la Pfizer a prezentat un nivel aproape la fel de ridicat de anticorpi, iar după 60 de zile, concentraţia este similară cu cea creată de Moderna.

A fost probat şi vaccinul AstraZeneca, dar numai cu prima doză, înainte să fie destinat altei categorii de vârstă de către autorităţi, şi nivelul de anticorpi a fost mult mai mic în laptele matern.

Cercetătorii vor să vadă acum dacă anticorpii transmişi prin laptele matern pot neutraliza coronavirusul după alăptare.

„Am văzut că există variaţii între femei în funcţie de vaccin. Nivelul de anticorpi diferă de la un ser la altul şi este interesant că femeile vindecate de Covid-19 prezintă niveluri ridicate după prima doză, mai mult decât cele cu două doze”, a declarat María Carmen Collado, cercetător IATA-CSIC Valencia.