• Pacienții cu boli rare sunt expuși COVID-ului și după vaccinare.
  • Bolnavii cronic dezvoltă mai greu anticorpi.
  • Imunizarea rămâne singura soluție pentru a nu suferi forme severe.

Cercetătorii de la Universitatea John Hopkins din America spun că pacienții cu boli rare, cum ar fi lupusul, dezvoltă foarte greu anticorpi împotriva COVID-19, chiar și după vaccinare.

Explicația e una simplă: terapia cu cortizon limitează efectul opitim al vaccinului.

Medicul reumatolog Ruxandra Ionescu le întrerupe o parte din tratamentul pacienților săi pe perioada vaccinarii. 

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Am vazut că mulți dintre pacienții cu lupus sau cu alte boli autoimune dezvoltă o producție mai mică de anticorpi după vaccin. Sunt ghiduri care spun exact ce medicament trebuie întrerupt și pe ce durată”, a explicat Ruxandra Ionescu, medic reumatolog.

Doctorul Ruxandra Ionescu le recomanda pacientilor cu boli autoimune să continue să poarte mască, să evite zonele aglomerate chiar și după vaccinare, iar membrii familiei ar trebui să fie imunizați.

„Cu familia vine în permanență în contact și atunci e bine ca persoanele din familie să fie vaccinate și ele. Dacă aceștia vor face boala, chiar dacă anticorpii sunt scazuți, boala nu o să fie severă pentru că există și celulele cu memorie”, a adăugat Ruxandra Ionescu.

La nivel global vorbim de 300 de milioane de pacienți cu boli rare, iar în România se estimează că trăiesc aproape un milion de persoane.