- 3.446 cazuri noi de persoane infectate au fost raportate de INSP în ultima săptămână.
- 1.082 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi.
- Adrian Marinescu: Cele mai multe cazuri sunt ușoare și nu au nevoie de internare.
- Adrian Marinescu: Cel mai probabil cazurile vor crește și în august, dar nu va fi o presiune mare pe spitale.
Cazurile de infectare cu SARS-CoV2 au crescut cu peste 70% în ultima săptămână. Asta înseamnă 3.446 cazuri noi de persoane infectate. Creșterea este pusă de specialiști și pe seama concediilor din ultima lună.
Advertisment
„Ceea ce avem în prezent poate fi numit un val, dar este clar o creștere. În ultimele două-trei săptămâni, am observat o curbă ascendentă. În ultima săptămână, a fost chiar o creștere importantă, de aproximativ 70%. Din fericire, cele mai multe cazuri sunt forme ușoare, asemănătoare cu o răceală, și nu necesită internare, decât în cazul pacienților cu boli cronice asociate sau în vârstă.
În aceste condiții, este foarte probabil că vom avea un număr crescut de cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 și în luna august, pentru că lucrurile nu se pot închide atât de repede, dar nu va fi o presiune importantă la nivelul camerelor de gardă”, a declarat Adrian Marinescu, directorul medical al Insitutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
Recomandări
Citește și
- Oamenii de știință propun construirea unui depozit biologic pe Lună
- Donald Trump acceptă dezbaterea cu Kamala Harris. Unde, când și în ce condiții va avea loc evenimentul
- Care este cea mai bună carte a secolului nostru? Adevărata identitate a autoarei nu este cunoscută
Partenerii noștri