Cazurile de infectări cu COVID-19 din România au crescut. „Această evoluție negativă reclamă un efort sporit de conformare la conduita sanitară”

- Dinamica în privința cazurilor de coronavirus a intrat pe un trend crescător, cu un ecart semnificativ față de numărul persoanelor vindecate, a transmis, luni seara, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
- GCS arată că adoptarea stării de alertă începând cu 15 mai a survenit pe fondul unei evoluții reduse a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, raportat la numărul persoanelor vindecate.
- Acesta a fost contextul în care autoritățile au adoptat măsurile de relaxare prin reluarea unor activități sociale și economice.
În intervalul de până la 1 iunie a putut fi constatată o rată semnificativ mai mare a persoanelor vindecate în comparație cu cea a persoanelor infectate, fapt care a permis continuarea și extinderea graduală a măsurilor de relaxare, mai arată GCS.
În următoarea săptămână, moment în care a fost analizată intrarea într-o nouă etapă, care să permită reluarea unor noi activități sociale și economice, s-a menținut o rată superioară a numărului persoanelor vindecate în raport cu cele infectate.
„În ceea ce privește cazurile de infectări înregistrate în ultimele zile, observăm faptul că dinamica acestora a intrat pe un trend crescător, cu un ecart semnificativ față de numărul persoanelor vindecate. Această evoluție negativă a raportului dintre numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus (COVID-19) și numărul persoanelor vindecate reclamă un efort sporit de conformare la conduita sanitară responsabilă din partea societății în ansamblul său”, a transmis GCS.
Potrivit reprezentanților GCS, respectarea normelor sanitare din partea cât mai multor cetățeni este „singura garanție” că măsurile de relaxare luate până în prezent pot fi menținute și că se poate continua în siguranță cu adoptarea de noi măsuri de relaxare în privința activităților sociale și economice.
- UE și Canada își unesc forțele în domeniul Inteligenței Artificiale, pentru a reduce dependența de SUA. Canada va avea acces la rețeaua europeană de supercomputere
- Alexandru Nazare anunță că rectificarea bugetară urmează să fie prezentată Guvernului. Ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei: „În adâncul sufletului lor, toți știu că acea sumă este un pic exagerată”
- Bilanțul tragediei feroviare din Spania a crescut la 69 de morți. Autoritățile au decretat doliu național, în timp ce căutările victimelor continuă
- Cel puțin 14 morți și zeci de răniți în Ucraina în urma unui atac rusesc cu drone asupra unei gări din Dnipro. Zelenski cere aliaților, inclusiv SUA, „un răspuns ferm”
- Lamparo