• Compania Johnson&Johnson estimează că va produce 1 miliard doze până la sfârșitul lui 2021
  • Până acum, vaccinul într-o singură doză pare suficient, spun reprezentații companiei
  • 60.000 oameni de pe 3 continente vor participa la testare

Cea mai mare companie medicală din lume speră să-și ajungă rivalii din urmă, care lucrează la vaccinuri în două doze, relatează www.ft.com
Johnson & Johnson a devenit prima companie farmaceutică de top care să testeze vaccinuri de o doză. Vaccinul lansat săptămâna aceasta va fi testat pe 60.000 participanți de pe trei continente.

Decizia companiei de a realiza vaccinuri de o doză ar putea facilita procesul de găsire a formulei salvatoare, față de companiile rivale, care lansează produse în două doze.

Avantajul unui astfel de vaccin este timpul: specialiștii pot începe măsurătorile cu privire la eficiența vaccinurilor după 2 săpămâni de la administrare, în contrast cu vaccinurile de 2 doze, unde trebuie așteptat încă o lună pentru ca participanții să primească și a doua doză.

Recomandări

NU AJUNG ACASĂ!
TRUMP O ATACĂ PE CHENEY
SARKOZY E CONDAMNAT
USR VREA DEMISIA
IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA

Paul Stoffels de la J&J a spus într-o conferință că ,,vaccinul este foarte important în caz de urgență, pentru că poate fi administrat rapid”.

Compania plănuiește să producă 1 miliard doze până la sfârșitul anului 2021. Rezultatele recente de la o testare mai restrânsă a noului vaccin sugerează că ,, o singură doză ar putea oferi suficientă protecție”.

Conform declarațiilor dr. Stoffels, vaccinul este avantajos din mai multe puncte de vedere, unul dintre ele fiind că nu trebuie păstrat rece la fel ca alte vaccinuri, ceea ce facilitează distribuirea vaccinului în țările în curs de dezvoltare.