• În Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România
  • Trebuie să convingem cel puțin 60% din oameni să se vaccineze pentru a ajunge la imunizare de masă
  • Sandra Alexiu, medic de familie: Puterea exemplului este cel mai important exemplu într-o comunicare

Cu strategia de vaccinare aprobată și vaccinuri care, foarte probabil, vor ajunge la începutul anului viitor, trebuie să convingem cel puțin 60% din oameni să se imunizeze. Ideal ar fi să ajungem la 70% ca să avem imunizare de masă.

Doar că informațiile despre vaccin nu sunt la îndemâna oricui și nici măcar toți medicii, prima categorie de români care vor fi vaccinați, nu sunt toți convinși să accepte serul. Cel mai mare procent de medici care vor să se vaccineze vine din rândul celor de familie.

Sandra Alexiu, medic de familie: „Eu cred, aşa din ce văd eu şi ce văd eu feelingul din populaţie, este că vom avea mai mulţi doritori decât vaccin. Puterea exemplului este cel mai important exemplu într-o comunicare, atunci când vrei să alungi frica de orice. Poţi să vii cu comunicate, cu filmuleţe, cu explicaţii, cu simulări. Am încercat în fel şi chip să îmi conving pacienţii să vaccineze fetiţele cu HPV, singura problemă a fost, dar dumneavostră vă vaccinaţi copilul?”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT