Chinezii dau petrecere la Wuhan, epicentrul coronavirusului. Cum arată un weekend la un water park: dezmăț cu distanțare zero

- Chinezii au organizat un festival tehno într-un parc acvatic, în acest weekend
- Fără măști și măsuri de distanțare socială, mii de oameni au luat cu asalt Maya Beach Water Park
- China este țara unde virusul Covid-19 a fost semnalat pentru prima oară la finalul anului trecut
Petrecere fără măști și măsuri de distanțare la un festival de muzică electronică din Wuhan, orașul chinez de unde a pornit epidemia de coronavirus. În weekend, mii de chinezi au sfidat frica de Covid-19 și s-au bălăcit umăr la umăr într-un parc acvatic. Pe ritmuri tehno, se pare că aceștia au uitat de pandemie, o dovadă sunt imaginile de mai jos:
Scenele surprinse sunt de neconceput pentru mai multe părți ale lumii care încă se luptă cu noul virusul. În lume, numărul cazurilor de coronavirus raportate a depășit 22 de milioane, iar cel al deceselor a trecut de 777.000, potrivit Worldometers.info.
Imaginile au stârnit revolte și pe rețelele de socializare: „Mai multe țări suferă, sunt mii de decese, milioane de oameni și-au pierdut locurile de muncă din cauza pandemiei, iar voi aveți tupeul să dați o petrecere imensă într-un parc acvatic. Sunteți bolnavi!” a scris pe contul de Twitter una dintre abonatele acestei rețele sociale.
Wuhan, metropola cu 11 milioane de locuitori, a fost carantinată pentru 76 de zile. Orașul nu a raportat cazuri noi de la mijlocul lunii mai, scrie CNN.
În prezent, parcul acvatic primește zilnic în medie de 15.000 de vizitatori și oferă reduceri de 50% la biletele de acces, a informat Hubei Daily.
Noul coronavirus a fost detectat pentru prima dată la Wuhan, în decembrie anul trecut, fiind epicentrul focarului. Infecțiile din oraș reprezintă aproape 60% din cele peste 84.000 de cazuri totale confirmate în China, conform datelor Comisiei Naționale de Sănătate din țară și Comisiei Provinciale de Sănătate Hubei.
- Rusia a distrus 12 milioane de cărți în Ucraina, înainte de începerea școlii. O tipografie lovită din Kiev avea înăuntru 10% din manualele țării
- Messi se retrage oficial de la Naționala Argentinei, la trei săptămâni după moartea tatălui său: „Mă doare enorm”
- România pierde 870 de milioane de euro din PNRR. Bolojan: „Guvernul nu are nicio responsabilitate pentru aceste eșecuri”
- Israelul și Grecia au încheiat un acord militar pentru „Scutul lui Ahile”, un sistem de apărare în valoare de peste 3 miliarde de euro
- Coreea de Nord respinge cererea Administrației Trump privind denuclearizarea: „Statele Unite nu și-au schimbat politică ostilă față de Phenian”