CNCAV: Unitățile de primiri urgențe sunt ca pe front. 45 de locuri şi 50 de pacienţi care aşteaptă

Imagini din UPU Sf. Pantelimon. Foto: CNCAV

„În momentul de faţă, unităţile de primiri urgenţe sunt efectiv ca pe front. UPU Sf. Pantelimon are 45 de locuri, inclusiv cortul din curte, dar sunt 50 de pacienţi care aşteaptă. Ce aşteaptă? Şanse pentru a lupta pentru propriile vieţi”, susţin reprezentanţii CNCAV, care au posat pe Facebook şi fotografii de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

Printre bolnavi se găsesc 18 pacienţi care au nevoie de terapie intensivă şi aşteaptă eliberarea unor locuri cât mai repede, iar 21 dintre ei au nevoie de oxigen şi aşteaptă să fie transferaţi pe secţiile cu oxigen.

„Da, este foarte grav ce se întâmplă! Personalul medical luptă alături de pacienţi pentru dreptul acestora la viaţă”, scriu cei de la CNCAV.

Aceştia au prezentat şi examenul CT pulmonar al unei paciente de 71 ani, nevaccinată „pe motiv că are diabet”. Aceasta a stat acasă o săptămână şi a venit în ultimul moment. „A fost adusă cu saturaţie de 45, până la 74 cu 15 l de O2. (…) 95% afectare pulmonară şi este nefumătoare”, se mai arată în postarea de pe RoVaccinare.

CNCAV reaminteşte oamenilor să asculte sfaturile medicilor: „Vaccinarea şi respectarea măsurilor de protecţie sunt singurele care ne pot ţine departe de infectare şi de formele severe. Vaccinarea este ferm recomandată persoanelor vulnerabile. Consultaţi medicul de familie şi mergeţi la vaccinare”.

Exit mobile version