• Companiile farmaeutice dau explicații în fața UE pentru întârzierile livrărilor de vaccin
  • AstraZeneca a spus că va recupera întârzierile, pentru că va fi construită o fabrică de vaccin în Germania
  • CEO-ul Novavax anunță că vaccinul produs de companie are o eficiență de 86% împotriva tulpinii britanice

Şefii companiilor farma au fost chemaţi să dea explicaţii pentru întârzierile în livrarea de vaccin. Obiectivul Uniunii Europene rămâne să vaccineze 70% din populaţia adultă până în vară.

Stella Kyriakides, comisar european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară: „Predictabilitatea din jurul livrărilor este esențială pentru o distribuire eficientă. Împreună cu statele membre, lucrăm 24/7 și facem tot ce putem să ne asigurăm că livrarea făcută de companii este făcută prin acordul nostru.”

Nici nu începuseră ţările europene bine campaniile de vaccinare, că AstraZeneca a şi anunţat că nu va livra decât 30% din dozele de vaccin pe care le promisese. Șefii companiei au spus că vor recupera, pentru că vor construi o fabrică de vaccin în Germania.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Pascal Soriot, CEO AstraZeneca: „Pe partea clinică, cercetătorii noștri desfășoară studii la nivel mondial pentru a testa o platformă de vaccinare împotriva noilor tulpini. Sunt încrezător că vom putea împărtăși datele noastre curând.”

Stephane Bancel, CEO-ul Moderna, a anunţat că lucrează neîncetat la o nouă versiune a vaccinului, pentru tulpinile emergente. Şi CureVac are veşti bune. Este la finalul fazei a treia de testare, iar Novavax anunţă că rezultatele testării de până acum a vaccinului sunt foarte bune.

Stan Erck, CEO Novavax: „Luna trecută am raportat rezultatele unui studiu în faza a treia în Marea Britanie cu eficacitate de 96% împotriva tulpinii originale și cu 86% împotriva tulpinii din Marea Britanie.”