Coronacriza are și o parte bună: Anul acesta, sezonul gripal ar putea începe mai târziu

Poate ți se pare cinic, dar coronavirusul are şi el o parte bună. Uite de ce. Măsurile de prevenție pentru covid au micșorat și impactul gripei. În emisfera sudică, circulația virusului a fost de 500 de ori mai mică decât în anii trecuți.

Asta îl face pe profesorul Rafila să creadă că și la noi o să înceapă târziu sezonul gripei, poate chiar în decembrie.

Prof. Dr. Alexandru Rafila, Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie: „Ăsta este un lucru foarte bun pentru că, pe de o parte permite o bună pregătire a sezonului gripal, vaccinul se poate administra în integralitate, până la debutul sezonului, şi nu ne vom găsi în situaţia în care să facem campanie de vaccinare în plin sezon gripal“.

Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să te vaccinezi antigripal. Te protejezi şi pe tine, dar şi pe medici, pentru că vor avea de îngrijit mult mai puţine cazuri de complicaţii date de gripă.

Prof. Dr. Alexandru Rafila, Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie: „Dimpotrivă, trebuie să fim precauţi şi să înţelegem că doar avem poate ceva mai mult timp la dispoziţie, să ne pregătim“.

Exit mobile version