- Franța: Masca de protecție devine obligatorie în toate spațiile închise, în câteva săptămâni.
- Zborurile către Thailanda sunt suspendate după ce un soldat egiptean a ignorat măsurile de siguranță, nu și-a făcut testul coronavirus și a mers la cumpărături, deși era infectat.
- India: Bangalore se întoarce din nou în izolare.
UPDATE 18:00 Ultimele noutăți despre coronavirus în lume
Franța: Măștile de protecție devin obligatorii în spațiile închise
Advertisment
În Franța, măștile de protecție erau deja obligatorii în transportul public și erau doar recomandate în magazine.
Președintele Franței a declarat că în câteva săptămâni, masca de protecție devine obligatorie în toate spațiile închise.
Recomandări
Thailanda: Zborurile de intrare sunt suspendate
Zborurile către Thailanda sunt suspendate după ce un soldat egiptean a intrat în țară și nu a respectat măsurile de carantină. Acesta s-a cazat la hotel și ar fi trebuit să-și facă testul COVID-19.
În schimb, soldatul a plecat a doua zi la cumpărături. Rezultatul testului coronavirus a fost pozitiv, iar autoritățile se chinuie acum să identifice cele 1700 de persoane care s-au aflat în mall în timpul în care soldatul se plimba infectat printre oameni.
India: Bangalore se întoarce din nou în izolare
Bangalore este hub-ul IT-iștilor din India și se întoarce din nou în izolare pentru o perioadă de o săptămână, după ce numărul de îmbolnăviri a crescut.
În Bangalore locuiesc peste 13 milioane de oameni și este considerat acum focar de infecție cu COVID-19.
Tokyo: Focar de infecție provenit de la Teatrul Moliere
S-a depistat un nou focar de infecție ce provine de la Teatrul Moliere din Tokyo. Acolo a fost susținută o reprezentație pe un parcurs de 6 zile.
Oficialii Tokyo le-au cerut celor care au participat la reprezentație să meargă să se testeze după ce au depistat 20 de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 în cursul zilei de luni.
Pakistan: Programul de vaccinare pentru poliomielită se reia săptămâna viitoare
Programul de vaccinare pentru poliomielită din Pakistan a fost suspendat din cauza coronavirus: instituțiile medicale au fost copleșite din cauza pandemiei.
Campania va începe luni și va dura trei zile. În aceste trei zile ar trebui să fie vaccinați aproximativ 800.000 de copii.
Echipele care se ocupă de această campanie de vaccinare sunt atacate zilnic de talibani și alți militanți care susțin că vaccinul sterilizează copiii sau este utilizat pentru a colecta informații secrete.
Afghanistan: COVID-19 a întrerupt programele de educație pentru aproximativ 10 milioane de copii
Aproape 10 milioane de copii din Afghanistan au rămas fără programele de educație din cauza pandemiei de coronavirus, informează asociația Salvați Copiii.
„Salvați Copiii” mai informează că în lipsa educației și din cauza pierderii locurilor de muncă, copiii vor fi nevoiți să muncească pentru a-și întreține familiie. Asociația îi îndeamnă pe oameni să-i îndrume pe copii la învățatul acasă.
Milan Dinic, Directorul „Salvați Copiii Afghanistan” a declarat că „deși situația COVID-19 pare să se domolească în unele locuri, în Afghanistan situația este din ce în ce mai rea”.
UPDATE 11:20 Turkmenistanul susține în continuare că nu are niciun caz de Covid
Turkmenistanul a ordonat suspendarea traficului feroviar timp de o săptămână, în condițiile în care autoritățile, care susțin în continuare că nu au niciun caz de coronavirus, au multiplicat în ultima perioadă măsurile sanitare și de carantină, scrie AFP.
Societatea turkmenă a căilor ferate nu a oferit niciun motiv pentru oprirea traficului între 16 și 23 iulie, în această fostă republică sovietică care se numără printre cele mai închise și autoritare din lume.
UPDATE 09:45 Bilanţul epidemic a ajuns la 34.967 de morţi în Italia / În total, 243.230 de cazuri de coronavirus
Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 34.967 de morţi în Italia, cu 13 decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al persoanelor infectate a depăşit 243.000.
UPDATE 08:35 Recomandă purtarea măştii împotriva PRAFULUI. Decizia guvernului care a interzis folosirea cuvântului „coronavirus”
Autorităţile din Turkmenistan le-au recomandat luni locuitorilor să poarte mască împotriva prafului şi să respecte o distanţă socială, insistând în acelaşi timp că această ţară din Asia Centrală rămâne ferită de pandemia de coronavirus, anunţă The Guardian.
UPDATE 07:05 Ţara cu 200.000 de cazuri de COVID-19 AVERTIZEAZĂ asupra celui de-al doilea val: „Ameninţarea este reală”
Germania poate preveni un al doilea val de cazuri de infectare cu noul coronavirus în toamnă dacă oamenii rămân vigilenţi, în special în perioada sezonului de concedii estivale, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, adăugând că „ameninţarea este reală”, anunţă Reuters.
UPDATE 06:50 Dau START la viaţa de noapte. Ţara vecină cu România care redeschide cluburile
Începând de luni, cluburile de noapte din Bulgaria se vor redeschide, a anunţat Ministerul Sănătăţii, chiar dacă acestea au fost închise din nou în urmă cu trei zile, precizează presa de la Sofia.
- STUDIU. Starea de bine se îmbunătățește atunci când cânți. Care sunt beneficiile muzicii asupra sănătății
- Catedrala din Monreale a devenit noua atracție turstică a Italiei. Ce o face atât de specială și diferită față de celelalte
- Japonia va permite vânătoarea de urși din cauza înmulțirii acestora
- Noua lege a Guvernului vietnamez privind accesarea rețelelor de socializare a adus multe critici. Utilizatorii sunt nevoiți să-și confirme identitatea
- 28 de persoane, inclusiv copii, au fost ucise în urma bombardamentelor israeliene din Gaza. Un atac devastator a avut loc asupra unei școli care adăpostea familii strămutate
Partenerii noștri