Coronavirus în România, 2 noiembrie. 4.041 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Puțin peste 10.000 de teste efectuate

Până azi, în România, au fost confirmate 250.704 de cazuri, în total. 177.361 de persoane au fost declarate vindecate. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 4.041 cazuri noi.

Au fost efectuate 10.566 de teste, în ultimele 24 ore ore, cu aproximativ 11.000 mai puține decât la raportarea precedentă.

Numărul total de bolnavi internați în spitale este de 11.702. Sunt 916 de pacienți la ATI în acest moment.

Totalul de decese în România a ajuns la 7.153 de persoane, în timp ce în ultimele 24 de ore au murit 86 de persoane. 80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Medicul Andrei Rogoz spune că raportul de luni este unul „prost” pentru că, acum o săptămână, într-o zi de luni era circa 2.000 de noi cazuri.

Exit mobile version