• GCS a anunțat ieri 1.298 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv
  • Au fost raportate 40 de noi decese
  • 519 de persoane sunt internate la ATI

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.298 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 38.701 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 11.392 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare, a anunțat ieri Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, în unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.147. Dintre acestea, 519 sunt internate la ATI. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 675 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.852.088 de teste. Dintre acestea 26.543 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.521 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 10.022 la cerere.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 273 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 2 septembrie.

Pe teritoriul României, 9.836 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.848 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 33.553 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 45 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 990 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 605 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 759 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 191.450 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 4 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.