- 378.000 de infectări la nivel mondial, într-o singură zi.
- Măsuri restrictive în toată Europa, din cauza numărului mare de infectări.
- Stare de urgență în regiunea Madrid.
Nici în Europa situația nu este mai bună. Și acolo s-au înmulțit cazurile de COVID.
OMS a raportat un nou record de infectări cu COVID într-o singură zi: 378 de mii și 8.500 de decese.
Europa e înecată deja de al doilea val de pandemie cu efecte puternice în marile orașe, care obligă autoritățile să ia alte măsuri restrictive.
Ultimele date despre pandemie în Europa?
Cehia este țara din Europa cu cea mai rapidă creștere a îmbolnăvirilor, iar testele arată rezultate pozitive în cel puțin 30% din cazuri.
Franța înregistrează 18.000 de cazuri noi în fiecare zi și două treimi din teritoriu se află acum în zona roșie, acolo unde virusul se răspândește.
În Germania, la Berlin și în alte orașe, indicele îmbolnăvirilor a trecut de 50 de cazuri la suta de mii de locuitori.
Și Olanda se confruntă cu o explozie de cazuri: 6.000 la ultimul bilanț zilnic.
Belgia prezintă cea mai mare rată a îmbolnăvirilor din Europa, cu 6.364 de cazuri la suta de mii de locuitori.
Măsurile adoptate în Berlin și în Paris, orașe de risc
Principalele măsuri aplicate, atât la Paris, cât și la Berlin, dar și în alte orașe din Europa afectate de pandemie sunt următoarele: se limitează viața socială și distracția de noapte.
Barurile din Paris au fost închise, iar în capitala Germaniei a fost oprită viața de noapte – aici barurile și restaurantele închid începând cu ora 23:00 și deschid la 06:00.
Același lucru se întâmplă deja și în Spania, unde regiunile afectate de pandemie impun un orar scurt la restaurante și baruri. Este obligatorie purtarea măștii chiar și la terase.
Cum va fi celebrată Ziua Națională a Spaniei în 2020
Această pandemie ne-a dat peste cap viața tuturor, iar anul acesta și Ziua Națională a Spaniei va fi altfel din cauza coronavirusului.
Spania nu va mai avea paradă militară și nici public de Ziua Națională, așa cum se făcea pe principalul bulevard al Madridului.
Este o sărbătoare la care, de obicei, participau multe familii cu copii care voiau să vadă cum avioanele de vânătoare desenau pe cerul Madridului culorile drapelului Spaniei.
Din cauza pandemiei, această festivitate va fi austeră în 2020: se va reduce la o mică defilare în curtea Palatului Regal, unde Regele va aduce un omagiu eroilor căzuți și se vor acorda mai multe decorații.