Coronavirusul ucide, dar și „iartă“: Uite ce caracteristici îți pot aduce complicații grave

- COVID-19 pare să lovească mult mai tare o parte dintre bolnavi.
- Sunt persoane care se confruntă doar cu simptome uşoare, iar altele care au nevoie urgentă de spitalizate şi necesită ventilaţie.
- Noile cercetări au dezvăluit o serie de caracteristici care hotărăsc gravitatea bolii.
- Uite de ce o parte dintre pacienţi ajung într-o situaţie critică, deşi nu au suferit de afecţiuni grave în ultimii 20 de ani.
Un studiu efectuat pe 1,3 milioane de cazuri de COVID-19 în Statele Unite, publicat în revista Morbidity and Mortality Weekly Report, a constatat că rata de spitalizare a fost de şase ori mai mare, iar rata de deces de 12 ori mai mare în rândul pacienţilor care prezentau una dintre aceste 4 caracteristici:
- Aveau diabet de tip 1 sau de tip 2
- Sufereau de boli de inimă / de hipertensiune arterială
- Erau fumători
- Sufereau de obezitate
Diabetul
Treisprezece studii relevante au arătat că persoanele cu diabet au şanse de patru ori mai mari să sufere de o formă gravă de COVID-19 sau chiar să moară din cauza bolii. Cercetările au arătat că evoluţia diabetului este strâns legată de modificările sistemului imunitar al organismului. Această legătură joacă un rol foarte important în lupta cu SARS-CoV-2.
Afecţiuni cardiovasculare
Persoanele cu afecţiuni cardiovasculare, inclusiv hipertensiune arterială, suferă în general complicaţii la COVID-19, potrivit American Heart Association. Prin atacul direct asupra plămânilor, virusul poate epuiza furnizarea de oxigen până în punctul în care inima trebuie să lucreze mai mult pentru a pompa sângele oxigenat prin corp. De asemenea, virusul poate ataca inima direct, deoarece ţesutul cardiac conţine enzima 2 de conversie a angiotensinei (ACE2) – o moleculă la care virusul se conectează pentru a infecta celulele.
Fumătorii
Persoanele care fumează pot fi predispuse la infecţii severe cu COVID-19, ceea ce înseamnă că se confruntă cu un risc crescut de pneumonie. Un studiu făcut pe 1.000 de pacienţi din China, publicat în New England Journal of Medicine, ilustrează această tendinţă: 12,3% dintre fumătorii incluşi în studiu au fost trasferaţi la terapie intensivă, au avut nevoie de ventilaţie artificială sau au murit. Fumul de ţigară face organismul vulnerabil la coronavirus în mai multe moduri. La început, fumătorii sunt vulnerabili la apariţia infecţiilor virale. Fumatul este, de asemenea, asociat cu o multitudine de afecţiuni medicale, cum ar fi emfizemul şi ateroscleroza, care ar putea exacerba simptomele COVID-19.
Obezitatea
Câteva studii relevă o legătură între obezitate şi complicaţiile COVID-19. Un studiu preliminar efectuat în Shenzhen, China a constatat că pacienţii obezi care au contactat coronavirusul aveau de două ori mai multe şanse să dezvolte o pneumonie severă în comparaţie cu pacienţii cu greutate normală. Cei care erau supraponderali, dar nu obezi, aveau un risc cu 86% mai mare de a dezvolta pneumonie severă decât oamenii cu greutate „normală”.
- Germania generează aproape un sfert din economia Uniunii Europene, potrivit Eurostat. PIB-ul României ajunge la 380 de miliarde de euro
- România, Bulgaria și Spania au semnat un acord pentru operațiuni transfrontaliere de poliție aeriană în cadrul NATO. Avioanele spaniole vor putea patrula și în spațiul aerian al Bulgariei
- Mai poate un film despre sexualitate să provoace scandal în 2026? Gregg Araki readuce erotismul în prim-plan cu „I Want Your Sex”
- Ai pleca într-o croazieră ca să rezolvi o crimă? Virgin Voyages va relansa în 2027 croaziera dedicată fanilor true crime
- Ai merge la restaurant fără haine? Un steakhouse din Florida organizează lunar seri de „nude dining”