• 10 ani de închisoare pentru britanicii care încalcă noile reguli de călătorie.
  • Persoanele care trebuie să stea în carantină, în hoteluri, vor trebui să achite 1.750 de lire sterline
  • Anunțul a fost făcut de secretarul pentru Sănătate, Matt Hancock.

Autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii și din Irlanda au stabilit pedepse aspre pentru rezidenții din aceste două state.

Astfel, britanicii și irlandezii care revin în propria țară după ce au călătorit în statele care sunt cu risc mare de infectare pot fi amendați cu suma de 10.000 de lire sterline sau pot primi pedepse de 10 ani de închisoare, în cazul în care încalcă noile reguli de călătorie, a anunțat secretarul pentru Sănătate, Matt Hancock, potrivit BBC.

Persoanele care trebuie să stea în carantină, în hoteluri, vor trebui să achite 1.750 de lire sterline, sumă care acoperă costurile de cazare, transport și testare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Oamenii care încalcă aceste reguli ne pun pe toți în pericol”

Mai exact, măsura se aplică pentru cei care revin în țară și care nu declară că au călătorit în oricare dintre cele 33 de țări din lista roșie. De asemenea, cei care refuză și carantina în hotel vor primi o amendă între 5.000 și 10.000 de lire sterline.

Matt Hancock a afirmat că în Anglia sunt 16 hoteluri incluse în programul de carantină, iar acesta va începe de luni. Secretarul pentru Sănătate le-a spus parlamentarilor: „Oamenii care încalcă aceste reguli ne pun pe toți în pericol. Vom pune în aplicare amenzi dure pentru persoanele care nu respectă regulile”.