• Spitalul de la Piatra Neamț unde au murit 10 bolnavi de Covid în incendiul de la Terapie Intensivă, are al 9-lea director din ultimele 10 luni
  • Doamna Doctor Cristina Iacob Atănăsoaie este noul director al Spitalului de Urgență Piatra Neamț
  • Noul manager a spus că secţia ATI va fi mutată în secţia de ginecologie a spitalului

Într-o declaraţie de presă, dr. Cristina Iacob-Atănăsoaie a spus că secţia de Terapie Intensivă, acolo unde a avut loc incendiul de sâmbătă, va fi mutată temporar la etajul patru şi a fost primit deja un acord verbal de la ISU.

„Am identificat spațiul unde va funcționa temportar secția de ATI, este vorba de etajul patru, la spitalul nou, în secția de ginecologie. Am primit ajutorul atât a ofițerilor ISU, cât și a colaboratorilor de la direcția de sănătate publică și sper că deja am intrat într-o linie dreaptă. Este imposibil să lucrăm, în ultimele zile de la incendiu am fost nevoiți să trimitem pacienții gravi la alte spitale, este îngrozitor, eu sper ca totul să se rezolve în câteva zile”.

Când a fost renovat etajul patru de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ?

„Etajul patru a fost renovat acum 9-10 ani si a fost renovat la cele mai înalte standarde, deci secția ATI se poate muta imediat ce avem avizele necesare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Avem aparatură medicală necesară mutării la etajul 4. Nu au ars toate echipamentele, avem tot ce este necesar. Am fost informată de domnul director medical, care știți că a fost și el manager până de curând și el m-a asigurat că avem toată aparatura necesară.

Deocamdată am discutat la etajul patru, la ginecologie, despre şapte paturi, vom vedea dacă putem să mărim numărul și celelalte două în preajma UPU, cred că la parter se va lucra pe zona de suspecți. Adică ei vor sta cazați temporar, li se va face testul pentru SARS-CoV-2 și după aia vom încerca să îi trimitem către alte spitale”, a mai spus manager-ul interimar al spitalului