• Sorin Ion vrea ca elevul să decidă dacă poartă sau nu mască la ora de sport.
  • D. Rajka: Copiii nu pățesc nimic dacă fac sport în sala de sport cu masca.
  • Ministerele Educației și Sănătății discută despre această măsură.

Ştii şi tu că masca a devenit accesoriul anului. Dar acum de când cei mici s-au întors la şcoală, problemele au reînceput să apară. Iar dilema de această dată este dacă elevul trebuie sau nu să poarte mască în timpul orei de educaţie fizică.

Alexandra Postelnicu este mamă. Pentru ea, o soluţie sigură este ca ora de sport să se ţină în aer liber.

Alexandra Postelnicu, mamă: „E un pic mai complicat la şcoala în care învaţă Anastasia pentru că profesoara este online şi eu sunt în sală. Din punctul meu de vedere ar fi de preferat să nu poarte masca sincer, mai ales în condiţiile în care vine primăvara şi ar fi super dacă ar putea să îşi desfăşoare orele de sport afară.”

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

Anastasia este elevă la Şcoala Gimnazială Sfinţii Voievozi din capitală. Conştientizează că masca are un rol foarte important, dar crede că la un moment dat o să îi fie mai greu să respire.

Anastasia Postelnicu, elevă: „Cred că suntem mai în siguranţă cu mască, dar la un moment dat nu o să mai putem să respirăm. Ar fi mai bine să facem afară pentru că ar fi pentru toţi mai comod”

Daniela Rajka este medic. Ea subliază însă faptul că sănătatea celui mic este cea mai importantă. Iar în cazul în care apare un caz pozitiv într-o clasă, toţi copiii vor intra în carantină.

Daniela Rajka, preşedintele societăţii medicilor din colectivităţilor de copii şi tineri: „Copiii nu păţesc nimic dacă desfăşoară un efort fizic minim în sala de sport cu masca pe figură. Ştiu că nu este foarte uşor şi este greu de acceptat şi ca idee acest lucru dar dacă punem în balanţă beneficiile pe care le aduce masca sunt mult mai importante după părerea noastră.”

„Războiul” se dă acum între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii. Sorin Ion, Secretarul de Stat al Ministerului Educaţiei vrea ca decizia de a purta mască să îi aparţină elevului.

Sorin Ion, Secretarul de Stat al Ministerului Educaţiei: „Ne-am adresat deja Ministerului Sănătăţii şi trebuie să venim cu solicitarea noastră. Vom porpune din nou Ministerului Sănătăţii modificarea ordinului comun în acest sens. Suntem conştienţi că este important să păstrăm regulile de protecţie dar în acelaşi timp ne interesează şi buna desfăşurare a activităţilor didactice.”