- În Marea Britanie spitalele nu sunt împărțite în covid și non-covid
- Indiferent de specializare medicii din Marea Britanie îngrijesc pacienții cu Covid
- În Marea Britanie sunt internați doar pacienții care au nevoie de oxigen
Spitale Covid şi spitale non Covid. Aşa sunt împărţite spitalele în România de când a izbucnit epidemia. Primele au îngrijit zeci de mii de bolnavi din martie şi până acum, cu simptome sau nu.
Medicii sunt epuizaţi, iar locurile se împuţinează pe zi ce trece, inclusiv cele de la terapie intensivă. Soluţia ar fi să existe circuite în toate spitalele, trasee dedicate bolnavilor de Covid-19 şi personalului care îi îngrijeşte.
Lucrul ăsta întârzie să se întâmple.
Radu Angelescu este medic specialist în recuperare neurologică la Liverpool
şi îţi spune cum este organizat sistemul medical din Marea Britanie.
Radu Angelescu, medic în Liverpool: “Spitale COVID nu există. Nu există doar spitale COVID. Toate spitalele primesc şi pacienţi COVID şi non-Covid. A avea grijă de pacienţi cu COVID pe secţie intră absolut în atribuţia oricărui medic de specializare medicală. Nu trebuie să fii pneumolog, infecţionist. Oricine trebuie să ştie să trateze un pacient COVID, până la un anumit punct.”
În Marea Britanie sunt internaţi doar bolnavii care au nevoie de oxigen,
ceilalţi sunt trimişi acasă unde nu iau decât tratament.
Radu Angelescu, medic român stabilit în UK: “ Faci niște investigații. Pacientul are COVID, plus și pneumonie. Saturațiile de oxygen sunt 98%. Pacientul e bine. Ce faci? Nu există absolut niciun tratament. În UK, singurele tratamente care li se dau pacienţilor din spital sunt Dexametazona şi Redemsivir, dar doar pentru pacienţii care au nevoie de oxigen.”