Cum pot fi evitate tragediile în spitale? Spitalul Victor Babeş Timişoara are răspunsul

După tragedia de la Piatra Neamţ, au rămas o mulţime de întrebări. Una dintre ele este: cum prevenim astfel de accidente?

Medicul Cristian Oancea de la Timişoara spune ce face în spitalul lui. Are un departament tehnic, iar angajaţii de aici fac verificări în fiecare dimineaţă. Prioritate au instalaţia electrică şi cea de oxigen, deoarece sunt cele mai periculoase.

La instalaţia de oxigen e mai simplu. Un manometru montat afară indică în permanenţă presiunea.

Înăuntru, ţevile sunt controlate zilnic. Dar, ca să stea liniştit, Oancea a şi schimbat reţeaua electrică în cea mai mare parte a spitalului. Iar periodic, face simulări de incendii, pentru ca medicii şi asistenţii să fie pregătiţi de orice.

Cristian Oancea, manager, Spitalul Victor Babeş Timişoara: „Am făcut un instructaj cu cei de la pompieri, un incendiu artificial, şi modul şi modalitatea de reacţie a personalului medical, inclusiv cum sunt manevrate în siguranţă şi corect, acele stingătoare de incendiu, pentru că nu toată lumea ştie cum se manevrează corect un stingător de incendiu. De când cu pandemia, totul e mai complicat. Au crescut şi numărul de aparate medicale şi sursele de oxigen”

Iosif Peici, electrician : Dimineaţa când vin lucruri, mă sună colegii, dar şi dacă nu mă sună, mă duc să verific tablourile în primul rând, pentru că acolo se întâmplă toate. Unde pot să intru, verific prizele, întrerupătoarele, care sunt defecte, le remediez. De multe ori sunt ieşite din perete, pentru că pacienţii nu au grijă şi trag cu forţă, le bag înapoi şi asta e toată ziua.

Adrian Manta, director tehnic, Spitalul Victor Babeş Timişoara: „Am făcut extinderea reţelei la 31 de saloane, am mutat 72 de prize de oxigen, tot ce înseamnă ţeavă şi barbotoare, tot ce le trebuie pacienţilor. Firma a lucrat în condiţii, ca şi noi, de COVID, i-am echipat, au intrat şi şi-au riscat şi ei sănătatea. Cu atâţia pacienţi, presiunea e mare, mai ales la ATI, unde şi personalul medical e cu ochii în patru”.

Simona Penteleiciuc, asistentă ATI: „Nu poţi să spui că intri pe secţie şi te uiţi numai la pacient. Te uiţi la tot. Te uţi în stânga, în dreapta, te uiţi la pacienţi, te uiţi la prize, eşti atent, nu poţi să intri să te uiţi numai la un singur lucru”

Până acum, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara nu au fost probleme majore.

Exit mobile version