• Suntem într-o cursă contracronometru cu virusul şi tot aflăm de întârzieri ale livrării vaccinurilor contractate de Uniunea Europeană.
  • În timp ce alţii se grăbesc să cumpere vaccin, noi nu ne grăbim nici măcar să discutăm despre un vaccin fabricat în România.

O să putem sau nu să fabricăm vaccin anti-Covid în România? Asta e întrebarea. Premierul Florin Câţu îţi promitea acum două săptămâni că vom avea ser făcut la noi.

Noi l-am întrebat pe Florin Cîţu dacă se gândeşte să cumpere vaccin rusesc sau chinezesc. Aşa cum se întâmplă în Ungaria, care a început deja vaccinarea cu Sputnik şi a cumpărat și 5 milioane de doze din China. Se pare că și Cehia urmează să utilizeze aceste vaccinuri. Suntem într-o cursă contracronometru cu virusul şi tot aflăm de întârzieri ale livrării vaccinurilor contractate de Uniunea Europeană. Era sâmbătă, 6 februarie, atunci când Florin Cîţu a făcut rapelul la vaccin. Iată răspunsul la întrebarea ta.

„Vom face un lucru mult mai  bun – vom încerca să producem vaccinul în România, la Cantacuzino. Am trimis o scrisoare, în urma unor întrebări adresate de Comisia Europeană, şi ne-am arătat disponibilitatea de a produce vaccinul în România. Vom vedea ce vaccin va fi produs, dar aceasta este varianta pe care mergem noi.”, spunea Florin Cîţu

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Poate fi produs vaccinul la Institutul Cantacuzino? Ce fel de vaccin?

Mihaela Măncilă, corespondent Aleph News: „Asta am vrut să ştim şi noi şi am cerut premierului detalii. Biroul de presă al Guvernului a răspuns pentru Aleph News că scrisoarea despre care Florin Cîţu ne vorbea a fost trimisă pe 8 februarie, cam odată cu solicitarea noastră, la Bruxelles. A primit răspuns şi există, şi aici citez, „interesul de a explora împreună cu autorităţile de la Bucureşti aceste opţiuni”. Ne-a mai spus, biroul de presă, că premierul a discutat despre proiect şi în cursul ultimei vizite la Bruxelles. De acum înainte, de proiect se va ocupa consilierul onorific al lui Florin Cîţu, fostul ministru Victor Costache. Acesta ar fi în legătură cu Comisarul pentru piaţă unică Thierry Breton.”

Vom fabrica sau nu vaccin în România?

Mihaela Măncilă, corespondent Aleph News: „Nimic nu este concret şi în timp ce alţii se grăbesc să cumpere vaccin, noi nu ne grăbim nici măcar să discutăm despre asta. Iar din întrebările pe care le-am trimis premierului, tot ce am aflat a fost că a fost trimisă o scrisoare. În concluzie, nu ştim.”

După cum nu știm nici:

  • Ce vaccin poate fi produs în România?
  • Cât vaccin poate fi produs în România?
  • Când poate fi produs vaccin în România?
  • Care este bugetul retehnologizării Institutului Cantacuzino?
  • Cine va plăti pentru retehnologizarea Institutului Cantacuzino?