Curtea Spitalului Grigore Alexandrescu, îngropată în gunoi și asaltată de șobolani. Reacția managerului. FOTO și VIDEO

Gunoiul de la Spitalul pentru copii Grigore Alexandrescu nu a mai fost ridicat de duminică. Curtea spitalului este asaltată noaptea de șobolanii din galeriile de metrou de la Piața Victoriei.

Nu poți să ții un șobolan, nu poți să îl păzești. Noi facem deratizare în fiecare săptămână, plătim enorm pe deratizare, dar nu putem face față, în condițiile în care nu se strânge gunoiul. Adică prima metodă de a scăpa de insecte și de șobolani e să faci curat. Dacă nu te speli, degeaba dai cu parfum pe tine“, spune Alexandru Ulici, managerul Spitalului Grigore Alexandrescu.

Managerul spitalului spune că nici ministerul nu poate ajuta spitalul. Și nici DSP-ul. Dacă ar face un control, e posibil să vină cu soluția de a închide spitalul, în condițiile în care aproape o mie de pacienți se prezintă zilnic acolo.

Nu avem niciun răspuns de la primărie, am sunat la Romprest, nu au vrut să vorbească cu mine, o doamnă secretară mi-a spus să nu mai insist, că asta e cu gunoiul, să ne obișnuim cu ideea. Spun că primăria a închis două gropi de gunoi și nu le-a plătit facturile și că ei nu vin să ridice gunoiul“, explică Alexandru Ulici, managerul Spitalului Grigore Alexandrescu.

Exit mobile version