• Cercetătorul Daniel David deschide o dezbatere pe blogul său pe tema campaniei de vaccinare din România.
  • El a descris situația ultimelor luni și a analizat atât comportamentul oamenilor, cât și cel al autorităților prin strategiile privind vaccinarea.
  • Daniel David va vorbi mai multe despre acest subiect la Aleph News, de la ora 23:00.

„Într-adevăr, am criticat și eu această strategie inițială dominantă a autorităților, astfel încât, în a doua etapă, cam în prima parte a anului 2021, strategia a fost completată corect cu elementul central de „accesibilitate”, în logica „vaccinul vine la oameni”! Și a mai crescut un pic procentul. Dar, așa cum am spus atunci autorităților, uneori și public, accesibilitatea ar fi trebuit însă dublată de un efort național comun și de mecanisme diferite de influență”, spune Daniel David pe blogul său.

Acesta propune ca înainte de a stabili o strategie de promovare să „fie culese informații despre profilul psihocultural al celor care reacționează la campanie și al celor care nu reacționează, adaptând din mers campania de vaccinare pe baza acestor date”.

Daniel David concluzionează că blocajul în privința vaccinării este cauzat în mare pare de „analfabetismul funcțional și științific antrenat ani de zile în țară și promovarea în spațiul public/media a ”influencerilor” de tip vrăjitor/astrolog etc.”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

El mai spune că „avem mulți oameni cu o minte care nu înțelege știința, care nu sunt ghidați acțional de cunoștințe chiar când le au, ci de convingeri formulate adesea simplu de „influenceri” din zona pseudoștiinței/pseudocunoașterii.”

Propunerea acestuia pentru autorități este ca „pentru o a treia etapă care să genereze un plus semnificativ, ne trebuie o abordare și mai personalizată. Dar, ca să o avem, întâi trebuie să înțelegem mai bine, prin analize psihocomportamentale țintite, care este acum profilul celor care s-au vaccinat și al celor care încă se opun/sunt nehotărâți. Aceste analize se pot face rapid la nivel național, dar ar trebui dublate la nivel de regiune și chiar de județ”.