• Ei cred că fenomenul este similar cu unul care apare rar, după folosirea unui medicament numit heparină
  • Şi alte medicamente în afară de heparină pot provoca tulburări de coagulare care seamănă puternic cu HIT
  • Milioane de oameni au primit vaccinul fără probleme, iar autoritățile de reglementare europene și Organizația Mondială a Sănătății spun că beneficiile serului AstraZeneca depășesc riscurile sale

Este posibil ca cercetătorii să fi găsit o explicație pentru fenomenul rar, dar grav, de formare a cheagurilor de sânge, raportat la unele persoane care au primit vaccinul anti-Covid de la AstraZeneca.

Potrivit Reuters, ei cred că fenomenul este similar cu unul care apare rar, după folosirea unui medicament numit heparină, numit trombocitopenie indusă de heparină (HIT). În HIT, medicamentul provoacă sistemul imunitar să producă anticorpi care activează trombocitele şi care determină coagularea sângelui.

Şi alte medicamente în afară de heparină pot provoca tulburări de coagulare care seamănă puternic cu HIT, iar cercetătorii suspectează că, în cazuri rare, vaccinul AstraZeneca poate fi un alt astfel de factor declanșator. Patru indivizi sănătoși care au primit vaccinul AstraZeneca și au dezvoltat cheaguri care pun viața în pericol, au avut același tip de anticorpi care activează trombocitele și inițiază coagularea în HIT, au raportat luni cercetatorii într-o lucrare postată pe Research Square.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

20 de persoane care au primit vaccinul, dar nu au dezvoltat cheaguri, nu aveau acești anticorpi. Un comentariu editorial publicat împreună cu studiul a menționat că trombocitopenia indusă de medicamente este tratabilă dacă este identificată prompt.

Milioane de oameni au primit vaccinul fără probleme, iar autoritățile de reglementare europene și Organizația Mondială a Sănătății spun că beneficiile serului AstraZeneca depășesc riscurile sale.