• Indonezia a ales să vaccineze prioritar populația activă, cu vârste între 18 și 59 de ani
  • Specialiștii consideră că abordarea diferită va putea fi folosită pentru a face o comparație cu țările care vaccinează prioritar vârstnicii
  • Guvernul dorește să obțină prin metoda diferită imunitate de turmă

Indonezia se pregătește să își înceapă campania de inoculare, iar prioritari sunt adulții activi în câmpul muncii, după cadrele medicale, relatează Reuters. Alte state, precum Marea Britanie și Statele Unite, au început vaccinarea populației cu persoanele în vârstă, care sunt mult mai vulnerabile în fața virusului.

Campania de vaccinare se va desfășura cu vaccinul produs de firma chineză Sinovac. Aceștia susțin că nu au destule date despre efectul vaccinului asupra vârstnicilor. Acest fapt a influențat decizia de a vaccina populația cu vârste între 18 și 59 de ani.

Țara va primi 125,5 milioane de doze în urma contractului încheiat cu firma chineză. A fost livrat și primul lot, care conține 3 milioane de doze.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Nu cred că cineva poate fi categoric când vine vorba despre metoda corectă”, a declarat Peter Collignon, profesor de boli infecțioase la Universitatea Națională din Australia. Acesta a mai adăugat că varianta Indoneziei ar putea încetini răspândirea bolii, dar nu ar scădea rata mortalității.

Abordarea diferită a Indoneziei are valoare, pentru că ne va arăta dacă va avea un efect diferit față de Europa sau Statele Unite, însă nimeni nu are un răspuns. Tinerii care muncesc sunt de regulă mai activi, mai sociabili și călătoresc mai mult, deci această strategie ar trebui să scadă rata transmiterii intracomunitare mai repede. Desigur că cei bătrâni au un risc mai mare de a dezvolta o formă severă a bolii și chiar să moară, dar vaccinarea tinerilor a fost o alternativă a acestui raționament. Cred că sunt bune ambele strategii”, a informat profesorul Dale Fisher de la Școala Medicală Yong Loo Lin din Singapore.

Guvernul speră că populația va putea dezvolta mai repede imunitatea de turmă în urma vaccinării celor tineri. Budi Gunadi Sadikin, ministrul indonezian al sănătății a spus că vaccinul va trebui să ajungă la 181,5 milioane de oameni sau 67% din totalul populației pentru a obține imunitatea colectivă. Astfel ar fi nevoie de 427 de milioane de doze de vaccin pentru a ajunge la aceste cifre, având în vedere dozele duble și o risipă de 15%.